Producătorul de carne Vascar Vaslui a înregistrat în primele șase luni ale acestui o cifră de afaceri de 26,1 mil. lei, în creștere cu 24,9% față de perioada similară a anului trecut. Segmentul de retail al firmei, care însumează 15 magazine în Moldova, a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 2,4%, în condițiile în care au fost închise patru magazine nerentabile.

“Considerăm că rezultatele sunt bune, în concordanță cu obiectivele stabilite pentru anul 2012, în condițiile unei situații economice dificile la nivelul UE. Compania are în derulare în perioada 2012-2013 un program de investiții constând în extinderea secției de ambalare, achiziționarea de utilaje tehnologice și de frig și modernizarea parcului auto”, a declarat Gabriela Ciuburciu, director general Vascar, care deține 70,5% din acțiunile producătorului de carne.