Grup Servicii Petroliere (GSP), companie specializata in forajul marin, a raportat la finalul anului trecut o cifra de afaceri de 64,8 mil. euro, de peste doua ori mai mare decat cea obtinuta in 2004. Profitul net obtinut de GSP a fost de 4,1 mil. euro, in crestere cu 5% comparativ cu 2004. Pentru acest an compania a bugetat investitii care ar putea ajunge la 60 mil. euro si estimeaza realizarea unei cifre de afaceri de 113 mil. euro. GSP a incheiat, la sfarsitul anului trecut, un contract privind achizitionarea de la Petrom a sase platforme mobile de foraj marin si a unor echipamente si facilitati auxiliare, pentru 80 mil. euro.