Producatorul de masini de gatit Metalica Oradea a realizat in primul semestru o cifra de afaceri de 12,9 mil. lei (3,52 mil. euro), in crestere cu 6% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Aprecierea cifrei de afaceri s-a datorat in primul rand cresterii vanzarilor de repere presate, in conditiile in care atat productia, cat si vanzarile de masini de gatit au scazut fata de prima jumatate a anului 2004. Metalica a obtinut in primele sase luni un profit net de 1,3 mil. lei (355.000 de euro), cu 4,9% peste castigurile nete de 1,2 mil. lei (372.000 de euro) obtinute in perioada similara a anului trecut. Motivele principale care au condus la imbunatatirea rezultatelor financiare ale companiei au fost investitiile realizate in acest an si implementarea unui program de control permanent al costurilor, conform raportului publicat de companie. Din activitatea de exploatare Metalica Oradea a obtinut in primul semestru un profit de 1,53 mil. lei, cu 16,7% mai mic decat in prima parte a anului 2004. Scaderea profitului din exploatare se datoreaza insa in principal castigurilor mari obtinute anul trecut de companie din vanzarea unor active. Daca se face abstractie de acest tip de castiguri, rezultatul din exploatare obtinut in prima jumatate a acestui an este cu 17% mai mare decat in primele sase luni din 2004. Actiunile societatii Metalica Oradea sunt listate la Categoria de Baza a Bursei Electronice Rasdaq. Ultima tranzactie cu titluri Metalica s-a realizat la un pret de 12 lei/actiune. La acest nivel capitalizarea bursiera a companiei este de 8,6 mil. lei (2,5 mil. euro).
Eveniment
Afaceri mai mari la Metalica Oradea
Afaceri mai mari la Metalica Oradea