Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut în octombrie, ca serie ajustată, cu 2,2% față de septembrie și cu 8,7% comparativ cu aceeași lună din anul trecut, în timp ce afacerile din serviciile prestate populației s-au majorat cu 0,3% și respectiv cu 13,2%.

Ca serie brută, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut în octombrie comparativ cu septembrie cu 6,4%, în timp ce serviciile de piață prestate populației au scăzut cu 2,5%, conform datelor Insitutului Național de Statistică.

Față de aceeași lună din 2010, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul auto a crescut în serie brută cu 10,3%, iar cel pentru servicii cu 12,4%.

În perioada 1 ianuarie-31 octombrie 2011, comparativ cu primele zece luni ale anului trecut, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu autovehicule și motociclete s-a majorat cu 4,7% ca serie brută și cu 6,1% ca serie ajustată.

În ceea ce privește serviciile de piață prestate populației, volumul cifrei de afaceri a crescut atât ca serie brută, cu 9,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 11%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor a înregistrat în octombrie, comparativ cu luna precedentă, o creștere cu 6,4% ca serie brută, datorată activităților de întreținere și reparare a autovehiculelor (+17,8%), comerțului cu piese și accesorii pentru autovehicule (+8,3%) și comerțului cu autovehicule (+3,5%). Scăderi au fost înregistrate la comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente, întreținerea și repararea motocicletelor (-0,7%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna octombrie comparativ cu septembrie, a înregistrat o creștere cu 2,2%.

În ceea ce privește serviciile de piață prestate populației, în luna octombrie 2011 față de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri, serie brută, a înregistrat o scădere cu 2,5%, provenită de la activitǎți ale agențiilor turistice și tur-operatorilor (-15,1%), de la serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (-9,1%), de la activități ale hotelurilor și restaurantelor (-6,9%) și de la serviciile provenite din alte activități (-2,6%). Creșteri s-au înregistrat la activitățile de spǎlare, curǎțare și vopsirea textilelor și blǎnurilor (+12,2%) și la activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (+7,3%).

În ceea ce privește serviciile de piață prestate populației, în luna octombrie 2011 față de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a înregistrat o creștere cu 0,3%.

Comparativ cu luna octombrie a anului trecut, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, a înregistrat pe total o creștere cu 10,3%, datorată creșterilor înregistrate la activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (+20,5%), la comerțul cu autovehicule (+11,9%) și la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+5,2%). Comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor a scăzut cu 8,3%.