Cifra de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a scǎzut în primul trimestru, comparativ cu perioada ianuarie-martie 2011, atât ca serie brută cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 3,9%, respectiv cu 2,7%.
Evoluția a fost determinată de scăderile înregistrate la comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (16,1% serie brută), la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (7,2%) și la comerțul cu autovehicule (2,5%). Activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor au crescut cu 0,4%, a anunțat Institutul Național de Statistică (INS), într-un comunicat.
Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri cu 2,8% mai micǎ față de primul trimestru din 2011, scădere provenită de la activitǎțile agențiilor turistice și tur-operatorilor (7,3%), de la activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (5,1%) și de la activități ale hotelurilor și restaurantelor (0,9%). Creșteri s-au înregistrat la activitățile de spǎlare, curǎțare și vopsirea textilelor și blǎnurilor (9,1%) și la serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (1,2%).
Ca serie ajustată serviciile de piață prestate populației s-au diminuat cu 3,4%.
În luna martie față de februarie cifra de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o majorare de 21,7%, datorată creșterilor înregistrate la comerțul cu autovehicule (24,7%), la activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (22,9%), la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (16,5%) și la comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (11,4%).
Seria ajustată a avut un plus de 2,7%.
Serviciile de piață prestate populației au urcat cu 16,1% ca serie brută și cu 4,2% ajustat.
Față de martie 2011 afacerile din comerțul auto au scăzut cu 5,8% brut și cu 2,8% ajustat.
Serviciile pentru populație s-au diminuat cu 0,8%, respectiv 0,5%.