In luna ianuarie 2008, volumul cifrei de afaceri din industrie, pe total (piata interna si piata externa) a scazut fata de luna precedenta cu 5,9% si a crescut fata de luna corespunzatoare cu 0,1%, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

Cifra de afaceri din industrie, in luna ianuarie 2008, comparativ cu luna precedenta, a inregistrat o scadere pe ansamblu cu 5,9%, din cauza scaderilor din toate cele trei sectoare, astfel: industria extractiva (-8,8%), industria prelucratoare (-6,8%) si industria energiei electrice si termice, gaze si apa (-0,4%).

Pe marile grupe industriale scaderi ale cifrei de afaceri s-au inregistrat in: industria bunurilor de capital (-20,5%), industria bunurilor de uz curent (-9,9%) si industria energetica (-2,0%). Industria bunurilor intermediare a inregistrat o crestere cu 5,8%.