Compania de leasing operațional și management de flote Fleet Management Services a înregistrat în primele șase luni ale lui 2011 o cifră de afaceri de 1,2 mil. euro, în creștere cu 20% față de perioada similară a anului trecut, potrivit oficialilor companiei.

Creșterea a avut la bază majorarea cu 15% a numărului de autovehicule închiriate pe termen lung prin leasing operațional. Anul trecut FMS a înregistrat o cifră de afaceri de 2,5 mil. euro, în creștere ușoară față de cea de 2,4 mil. euro atinsă în 2009. Cele mai mari două flote administrate de FMS au peste 600 de mașini, iar pe locul trei se află o flotă de 200 de vehicule.

Cei mai mari clienți ai companiei de leasing operațional vin din energie, retail, telecom, agricultură și farma, aceștia preferând în general mărci precum Dacia, Ford, Renault, Volkswagen, Opel, Skoda, Peugeot sau Toyota.