Grupul elen OTE nu a avut un an ușor pe piața de telecom din România, în condițiile în care contextul economic a fost unul incert, iar companiile și consumatorii au fost în continuare atenți cum și pe ce își cheltuiesc banii. Însă anul nu a fost unul exclusiv de scădere pentru Cosmote și Romtelecom, cele mai mari două companii controlate de grupul OTE în România.

Mai multe segmente de business au înregistrat evoluții pozitive în ciuda pru­denței consumatorilor și a competiției dure, explică Stefanos Theo­charopoulos, care de la jumătatea anului tre­cut a preluat și con­du­cerea Romtelecom pe lângă cea a Cosmote după un acord cu celălalt acționar al operatorului de telefonie fixă, statul român.

Cosmote, numărul trei pe piața de telefonie mobilă, a avut anul trecut venituri de 468,2 mil. euro, în stagnare (-0,1%) față de anul precedent, cea mai bună evoluție a veniturilor pentru un operator de comunicații mobile din România în 2011. Orange și Vodafone, cei mai mari jucători pe telefonie mobilă, au avut venituri mai mici cu 3,6% în 2011. Profitul operațional (EBITDA – înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amor­tizare) al Cosmote a urcat cu 35,8%, la 100,1 milioane de euro, în contextul în care compania și-a majorat anul trecut marja EBITDA în venituri la 21,4% față de 15,7% în 2010.

Creșterea profitabilității vine pe fondul creșterii numărului de abonați și al clienților companii: în 2011, segmentul business a crescut cu peste 27% com­pa­rativ cu 2010, incluzând clienți majori precum BCR sau Transgaz. De ase­me­nea, baza de clienți 3G a crescut semni­ficativ, cu 116%.

Veniturile Romtelecom au scăzut anul trecut cu 8,6%, la 655,1 mil. euro, iar profitul operațional (EBITDA) s-a redus cu 23%, la 119,1 mil. euro. Dar compania a raportat creșteri de 12% ale numărului clien­ților serviciilor de internet și tele­vi­ziune și a încheiat anul menținându-și poziția secundă pe piața TV, înaintea UPC. “Romtelecom a reușit să aibă succes cu câteva inițiative strategice, cum ar fi lansarea de noi pachete pentru clienții rezidențiali în a doua parte a anului. În 2012 vom continua să ne con­cen­trăm pe oferirea de pachete în locul ser­viciilor separate, aceasta fiind, cel mai pro­babil, cea mai mare schimbare a stra­te­giei comerciale a Romtelecom din ultimii ani”, a spus Theocharopoulos. Com­pania a avut venituri mai mari și pe fon­dul creșterilor înregistrate de divizia business.