Cifra de afaceri a producătorului de componente auto Compa Sibiu (CMP) a scăzut cu 15% în primul trimestru, la 117,7 mil. lei (26,8 mil. euro), ca urmare a contracției producției și vânzărilor de automobile pe plan european și mondial, potrivit companiei. În primele trei luni din 2012, Compa a consemnat o cifră de afaceri de 138 mil. lei. „Cifra de afaceri și implicit veniturile din exploatare înregistrează în trimestrul I 2013 o reducere de circa 15% față de perioadă corespunzătoare a anului trecut. Această reducere se datorează, pe de o parte, comparării cu o perioadă de excepție din activitatea Compa (trimestrul I 2012 fiind un trimestru cu rezultate excepționale), iar pe de altă parte, volumul producției și al cifrei de afaceri pe trimestrul I 2013 au fost afectate așa cum am mai arătat și în acest raport și în fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli pe 2013 de contracția produsă în producția și comercializarea automobilelor pe plan europeană și mondial“, se arată într-un raport transmis de Compa, miercuri, Bursei de Valori București (BVB). Compa a încheiat primul trimestru cu un profit net de 7,9 mil. lei (1,8 mil. euro), cu 21% sub câștigul consemnat în perioada similară a anului trecut, de 10 mil. lei. Compa este controlată de Asociația Salariaților, care deține 54,6% din acțiuni. Acțiunile Compa au stagnat ieri în jurul nivelului de 0,5 lei, capitalizarea companiei fiind de 109 mil. lei (25,2 mil. euro).