e greu să reconstitui orice după o despărțire și de câte ori s-o faci. rupi o foaie, fircălești ceva în colț, te concentrezi până la constipație. nu știe ce face, dă-i pace, o să regrete, îți spun prietenii. îi auzi încontinuu și n-ai de ales: acuitatea cuvântului te mutilează în interior. verși o lacrimă, te-nfurii, bei. în ordinea asta. apoi te-apuci să scrii: 2015 – anul în care mi-am permis să fiu fericit, dar mi-am venit de hac. multă suferință, cât pentru opt șoferi de tir a căror marfă putrezește la vamă. trebuie să vorbim despre noi, mi-a zis chiar în ziua când ne-am întors din concediu. prin fața noastră a trecut o tricicletă. nu știu, i-am răspuns, și bronzul
mi-a pălit.