Grecia nu va avea acces la finanțare de pe piețele financiare internaționale până cel puțin în 2017, ceea ce prelungește agonia unei țări care supraviețuiește finan­ciar doar datorită unor ajutoare externe în schim­bul cărora implementează măsuri dure de austeritate, scrie Bloomberg.

Guvernul elen și semnalele că liderii Uniunii Europene (UE) sunt dispuși să “re­la­xeze” măsurile de austeritate impuse Gre­ciei nu au reușit să convingă instituțiile fi­nan­ciare care tranzacționează datoriile cu gu­ver­nele europene că Grecia va avea capa­ci­tatea de a reveni pe piață înainte de ajun­ge­rea la termen a celui de-al doilea bailout, peste trei ani.

Un număr de trei dintre cele 20 de com­pa­nii intervievate de Bloomberg care au le­gătură directă cu emitenții de obligațiuni guver­namentale estimează că va dura cel puțin o decadă până când statul grec se va putea finanța din nou prin intermediul obli­ga­țiunilor. Însă zece dintre firmele chestio­nate consideră că investitorii nu vor împru­muta bani Greciei mai devreme de anul 2017, în timp ce cinci dintre companii cred că accesul la o astfel de finanțare nu va veni mai devreme de 2015. Astfel, pre­vi­ziu­nea medie pentru re­înce­perea emite­rii obli­ga­țiu­nilor gre­cești este de cinci ani.

“Provocările pe care trebuie să le în­frun­te Grecia ră­mân încă extrem de mari. Va tre­ce o perioadă îndelungată până când vor putea ieși din nou pe piață”, a afirmat Jamie Searle, ana­list la Citigroup.

Grecia a vândut ulti­ma oară obli­ga­țiuni în luna martie 2010, înainte ca ran­da­mentul suplimen­tar pe care îl cereau in­vestitorii pentru de­ți­nerea titlurilor gre­cești pe zece ani în lo­cul celor germane să ex­plodeze în luna urmă­toa­re la 443 de puncte de bază, un record pen­tru zona euro la acel moment. Astfel, statul elen a fost nevoit să înceapă discuțiile de negociere cu UE, Banca Centrală Euro­pea­nă și cu Fondul Monetar Internațio­nal pentru un pachet de salvare.

Ponderea datoriei gre­cești în PIB va crește la 168% anul vi­itor, de la 161% anul aces­ta, potrivit estimă­rilor din luna mai ale Co­misiei Europene. Anul acesta, economia sta­tului elen va scădea cu 4,7%, iar în 2013 va stagna.

Cipru cere ajutor din cauza expunerii la Grecia

Redresarea finanțelor grecești este importantă pentru toată Europa, în condițiile în care criza Greciei a atins și Cipru, care a devenit cel de-al cincilea stat membru al zonei euro care cere ajutor financiar din partea autorităților europene în principal pentru recapitalizarea băncilor afectate de expunerea mare pe care o au la datoria Greciei. Cererea Ciprului vine la scurt timp după ce Spania a solicitat ajutor pentru salvarea sistemului său bancar, scrie EUobserver. Pentru moment nu este încă clar dacă va fi un bailout general ca în cazul Irlandei, Portugaliei și Greciei sau dacă va fi limitat la sectorul bancar precum este în situația Spaniei. Suma care va fi acordată statului cipriot nu se cunoaște încă, însă oficialii UE estimează că aceasta s-ar putea ridica la 10 miliarde euro, potrivit Thomson Reuters.

Veniturile și exporturile grecești sunt în declin

Din cauza scăderii într-un ritm alert a bugetului asigurărilor sociale din Grecia și a faptului că veniturile țării din primele cinci luni ale anului sunt cu aproape un miliard de euro sub ținta bugetară, guvenul elen trebuie să găsească rapid soluții pentru a redresa situația, însă fără a introduce noi taxe, scrie Kathimerini.

În timp ce veniturile din impozitele directe reflectă o imagine pozitivă datorită taxei pe proprietăți, încasările din impozitele indirecte au scăzut din cauza reducerii consumului, erodat de austeritate.

Incertitudinile politice din ultimele luni și-au pus amprenta și pe exporturi, care au scăzut cu 3,2% în ritm anualizat în aprilie. Importurile s-au redus cu 8,5%.