Ahold intentioneaza sa vanda divizia americana de distributie US Foodservice, dupa ce scandalul contabil de 880 milioane de dolari generat de respectiva divizie a dus grupul olandez de produse alimentare intr-o serioasa criza financiara.
Planul a fost conceput de directorii executivi de la Ahold si face parte dintr-o strategie menita sa reduca datoriile grupului cu 12 miliarde euro (14 miliarde dolari) si sa recastige credibilitatea fata de investitori.
Dudley Eustace, directorul financiar interimar al grupului, pare sa fi primit oferte din partea unor fonduri de investitii private si a unor fonduri speculative pentru ramura americana si “a fost foarte clar in ceea ce priveste intentia de a vinde US Foodservice”, a spus o sursa citata de Financial Times.
Un parteneriat cu alt grup de produse alimentare ar putea oferi ceva credibilitate noii echipe de management de la US Foodservice, care incearca sa inlocuiasca cei cinci directori executivi care au sters putina imediat dupa descoperirea fraudei contabile.
O sursa familiara cu planul de vanzare al US Foodservice, citata de Financial Times, avertizeaza ca planul Ahold este un scenariu ideal: “au fost cautati de toate fondurile de capital din lumea intreaga si s-au purtat discutii. Dar este prematur sa vorbim despre o vanzare atata timp cat Ahold trebuie sa rezolve mai intai acuzatia de frauda si acest lucru va mai dura ceva timp”, precizeaza sursa citata.
Ahold a spus ca nu va comenta “zvonuri si speculatii”, precizand ca in luna noiembrie 2002 anuntase deja o revizuire a intregului sau portofoliu.
Chiar si dupa rezolvarea problemelor contabile, pretul diviziei americane poate fi mult mai mic fata de cele 3,6 miliarde de dolari pe care Ahold le-a platit la inceputul anului 2000, pentru achizitionarea US Foodservice.
Ahold a fost grav afectat de dezvaluirea neregulilor contabile de la US Foodservice si din operatiunile sale americane de retail. Pentru a beneficia de a doua transa din creditul total de 2,65 miliarde de euro acordat de un consortiu de cinci banci, Ahold trebuie sa respecte termenul limita de 15 august pentru a depune situatia finaciara a grupului pe anul 2002.
Intre timp, la US Foodservice continua controlul intern, in paralel cu investigatiile facute de autoritatea de reglementare a pietelor financiare americane (SEC) si de departamentul de justitie. Investigatiile oficiale au fost extinse si asupra altor furnizori de produse alimentare.