Lumea-i plina de romani care si-au propus s-o cucereasca, dar n-au reusit. Actori mari, ce faceau aici sali pline, au acceptat sa spele vase in restaurante din America sau din Europa de Vest. Profesori, ingineri, medici sau economisti, straluciti aici, unii cu stagii in cercetare, s-au multumit ori se multumesc, acolo, sa fie administratori de blocuri, casieri, gradinari. E limpede, sper, ca am in vedere doar <creierele>. Si cum lumea-i o piata, chiar si oferta de “creiere” isi primeste plata numai daca isi gaseste cererea.
Multe <creiere>, insa, plecand din Romania, si-au gasit cererea si au reusit sa se impuna. Indeosebi tineri. Fac, acolo, cariere stralucite, li se deschid larg porti ale unor celebre institutii de invatamant, de cercetare stiintifica, de intermedieri financiare.
Dintre cei multi care au reusit, in lumea larga, cativa au fost prezenti, vinerea trecuta, la Banca Nationala. Onorand o invitatie a Academiei Romane, SOREC si BNR. Alaturi de alti cativa tineri, care au facut studii stralucite in strainatate, si acum lucreaza in tara. In total 21 de specialisti in finante-banci.
Ma opresc la unul dintre ei: Marian Micu. Pare un adolescent. La 27 de ani, are o carte de vizita impresionanta. Notez: Master in stiinte economice la Universitatea Paris I Sorbonne si doctorat in stiinte economice la aceeasi universitate; profesor-asistent la Universitatea din Lousanne si la Universitatea Paris Creteil; co-director pentru segmentul de training al Bancii Reglementelor Internationale la Joint Vienna Institute; cercetator de modelare statistica al Bancii Reglementelor Internationale; articole publicate in <Journal of International Money and Finance” si la <BIS Quarterly Review>. Ei bine, acest tanar de 27 de ani, roman, cu o carte de vizita atat de grea, s-a trezit invitat de corifei, la Banca Centrala Europeana, pentru a fi consultat in probleme de politica valutara.
De ce au fost invitati la Banca Nationala acesti tineri frumosi si destepti? Pentru ca noi, cei de acasa, sa-i cunoastem, sa le ascultam parerile in chestiuni de specialitate (de altfel, Banca Nationala a si publicat in timp record o carte de 500 de pagini cu lucrari ale lor: <Noii economisti despre tranzitia in Romania>) si, mai ales, pentru a deschide o punte intre ei si tara lor.
Ce cauta, prin lume, acesti tineri romani straluciti? Unii, poate, doar glorie si bani. Altii, poate, doar sansa de a-si pune in valoare un bun al lor de pret: creierul. Cert este ca au gasit, acolo, deschideri pe care, aici, le gasesc foarte greu. Sau nu le gasesc deloc. Unul dintre ei a fost sase luni somer acasa.
N-avem nevoie acasa de supercapacitati? Avem! Si inca cu varf si indesat. Banca Nationala, bunaoara, a inventat nenumarate forme prin care capteaza talente. Inclusiv dintre tinerii galonati de mari universitati straine. Mai sunt si alte institutii care au invatat sa atraga <creiere>. Si sa le valorifice. Dar sunt putine.
Un sef de firma se plangea recent ca tinerii de exceptie sunt preocupati prea mult de bani. Ar vrea, cumva, sa lucreze pentru el, cu o suta de dolari pe luna, tineri straluciti care afara ar fi platiti cu mii de dolari si rasplatiti cu onoruri? Iar el, cu banii <economisiti>, sa-si faca palate, piscine, gradini suspendate, sa-si cumpere limuzine si sa petreaca.
La noi, prea putini tineri au bani. Asa ca e normal sa fie preocupati de bani.
Fireste, ei au averi importante: au de partea lor tineretea, multi au inteligente ascutite, studii inalte, pregatire exceptionala. Dar n-au bani. Fiindca sunt platiti prea putin comparativ cu munca lor. Privesc in jur si vad ca nici parintii lor, nici prietenii parintilor lor n-au bani. Si-i apuca disperarea.
Sigur, avem si noi bogatii nostri. Tot mai multi. Dar la noi, astazi, pentru a face bani nu-i nevoie de diplome. E nevoie de fler. Bani mai ies si din afaceri murdare sau din coruptie. Din acest motiv, in primul rand, conditia intelectualului, determinata indeosebi de un salariu umilitor, nu numai ca nu-i fascineaza pe cei mai multi dintre tineri, dar nici macar n-o mai gasesc acceptabila. Multi sunt deja convinsi ca afirmarea sociala o asigura numai puterea banilor. Si ca singura morala in care merita sa creada este imbogatirea. Din acest motiv, nu-i prea mai intereseaza stiinta de carte.
Tot mai putini tineri sunt preocupati de invatatura inalta. Intr-o societate schingiuita de lipsuri materiale, de saracie, tineretul nu se mai da in vant dupa cariere profesionale. Meseriile cautate sunt acelea in care se poate face rost repede de bani.
Priviti ce se intampla in jurul nostru. Tineri apti pentru cariere stralucite, in laboratoarele stiintei, la catedre, in medicina sau in inginerie, fie se resemneaza, fie incearca sa plece peste hotare. Sau chiar pleaca. Putini sunt cei care se iau la tranta cu viata si-si propun sa invinga cu orice pret. Astazi, pe piata muncii, multi tineri cu diplome universitare refuza posturi corespunzatoare pregatirii lor, mai ales in inginerie. Dar accepta locuri in lumea afacerilor marunte, in speranta ca vor ajunge repede la castiguri ceva mai mari.
Faptul ca tinerii bine pregatiti pleaca din tara poate fi, intr-un fel, chiar un lucru bun. Cine stie daca intr-o zi nu se vor reintoarce aici si vor aplica, in folosul tarii lor, ceea ce au invatat pe unde au umblat. Cei care, insa, dupa ce au absolvit cu brio cursuri universitare, se arunca acum in cursa pentru bani, ocupand posturi ce nu necesita mai mult decat o diploma de liceu sau poate nici atat, fiindu-le inutila invatatura lor inalta, nu se vor mai reintoarce niciodata pe vechile pozitii. Si nu pentru ca nu vor mai vrea, ci pentru ca nu vor mai putea. E clar de ce: fiindca se deprofesionalizeaza.
Ce castiga in schimb? Desigur, niste bani pe care, in posturi de cercetatori, ingineri, profesori, acum nu-i pot castiga. Pretul platit este insa imens. Drama lor va fi cumplita atunci cand vor realiza ca si-au irosit invatatura, inteligenta, potentialul profesional, tineretea.
La fel de cumplita va fi si drama societatii. Atunci cand, in conditii interne substantial modificate, avand nevoie vitala de <creiere>, Romania va constata ca le-a pierdut. Pentru ca nota de plata va veni candva. Intodeauna vine nota pentru platile amanate. Probabil ca, atunci, seful de firma care se plange acum ca tinerii superdotati ii cer prea multi bani si nu-i angajeaza, va fi demult in faliment. Cu o astfel de gandire stramta nici nu are alta sansa. Flerul lui, cu care se descurca acum, nu-i va mai fi de ajutor. Iar cel care-i va lua locul, pe piata, va fi nevoit sa plateasca bani grei pentru a aduce specialisti capabili din strainatate. Poate chiar romani.