Compania de asigurari de viata AIG Life a obtinut in primele 11 luni ale anului trecut un profit de circa 6 mil. dolari (circa 5 mil. euro), de aproape 4 ori mai mare decat cel inregistrat in intreg anul 2004.

Asiguratorul a incheiat primele 11 luni din 2005 cu afaceri de 35 de mil. dolari (29,2 mil. euro), in crestere cu 60% in dolari fata de aceeasi perioada a anului precedent.

“In acest an ne asteptam la o crestere cu 35-40% a primelor brute subscrise si la un profit cu 50% mai mare decat in 2005”, spune directorul general al companiei, Theodor Alexandrescu.

“In cursul lunii ianuarie vom prezenta clientilor noile produse, care vor avea atat o componenta de economisire, cat si o componenta de protectie, inclusiv clauze de sanatate. Este o noua generatie de produse, care va avea ca optiune garantarea unei pensii si, de asemenea, vor avea un nou mecanism de plata a primelor”, explica Alexandrescu.

El spune ca in cazul acestor produse clientul companiei va putea sa plateasca la inceputul contractului prime de asigurare mai mici, pentru ca apoi valoarea acestora sa creasca.

Compania vinde in prezent polite de asigurare de viata mixte, polite de asigurare de viata de protectie, polite de asigurare de viata care contin o clauza de asigurare de accidente si boala si polite similare celor de asigurare de sanatate.

AIG Life s-a situat anul trecut pe locul al doilea pe piata asigurarilor de viata, dupa ING Asigurari de Viata, care a inregistrat la sfarsitul lunii noiembrie subscrieri de circa 100 de mil. euro.

Compania a fost infiintata in 1998 si a trecut pe profit la sfarsitul primului semestru din 2004, cand a obtinut un castig de peste 500.000 de dolari.

AIG Life are un capital social de 26,4 mil. lei (circa 7,2 mil. euro), controlat aproape in totalitate de American Life Insurance Company (ALICO), membra a grupului american de servicii financiare American International Group (AIG). Grupul american este prezent si pe piata asigurarilor generale, prin compania AIG Romania.