Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC) considera
ca pretul stabilit de evaluatorul independent pentru delistarea
societatii Mangalia SA (MANG), de 0,12 lei/actiune, nu este unul
corect, in conditiile in care compania a vandut in august un teren
pentru suma de 1,1 mil. euro (4,6 mil. lei). Intr-un raport emis de
curand, AIPC spune ca terenul vandut de companie a adus un plus de
valoare de 0,2374 lei/actiune, care nu a fost luat in calcul de
catre evaluatorul independent in stabilirea pretului oferit pentru
delistarea Mangalia. “Consideram ca raportul de evaluare intocmit
in vederea retragerii de la tranzactionare a societatii nu reflecta
in totalitate situatia financiara actuala a societatii, fiind omise
tranzactii care duc la o crestere a valorii activului net si,
implicit, a pretului de care ar beneficia actionarii care nu sunt
de acord cu delistarea”, se arata intr-un raport emis de asociatie.
In aceste conditii, AIPC cere Comisiei Nationale a Valorilor
Mobiliare (CNVM) analizarea raportului de evaluare si luarea in
calcul a evenimentelor care duc la o crestere a pretului care ar
trebui platit actionarilor pentru delistare.