Alexandru Dobrescu, directorul general al Air France KLM în România, una dintre cele mai mari companii aeriene, spune că bugetul de venituri de anul acesta arată o creștere cu 3% pe piața locală față de anul anterior, fără a face publică valoarea absolută a afacerilor.
„Air France a transportat anul trecut 256.000 pasageri dinspre și înspre România, trafic în creștere cu 6% față de 2011. KLM a avut 260.000 de pasageri, în creștere cu 17%“, a spus Alexandru Dobrescu, aceasta fiind prima dată când compania comunică numărul de pasageri pe piața locală.
Air France operează pe ruta București – Paris cinci zboruri zilnice, iar KLM are trei zboruri zilnice pe ruta București – Amsterdam. Potrivit lui Dobrescu, avioanele Air France au avut anul trecut un grad mediu de încărcare de 80,2%, iar cele ale KLM de 86,3%. Hub-ul principal al Air France este aeroportul Charles de Gaulle din Paris. Majoritatea pasagerilor români ai Air France circulă pe ruta directă București-Paris, o mică parte tranzitând aeroportul din Paris pentru zboruri intercontinentale, potrivit oficialilor companiei.
Air France KLM are contracte cu mai multe persoane juridice de pe piața românească, pentru care a lansat ieri programul Top 100, prin care aceștia au acces la serviciul Sky Priority la aeroport, transport gratuit de la aeroport și retur, acces la oferte speciale. Air France și KLM, companii care au fuzionat în anul 2004, transportă anual peste 75 de milioane de pasageri la nivel global. În anul financiar 2011, Air France KLM, în care lucrează peste 100.000 de angajați, a avut o cifră de afaceri de 24,3 miliarde de euro.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 31.05.2013