In prima raportare a rezultatelor combinate, recent fuzionata companie aeriena franco-olandeza, Air France-KLM a facut public un profit net dublu pentru primul trimestru, fata de nivelul inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, care a fost afectat de greva personalului, de virusul SARS si de razboiul din Irak.



Veniturile raportate de companie s-au situat cu putin sub estimarile analistilor, ca urmare a impactului pe care l-a avut pretul ridicat al petrolului. Compania a confirmat joi ca urmareste o imbunatatire substantiala a profitului operational anual, inainte de a se trece la actiunea de vanzare a unei parti din flota aeriana a companiei, informeaza Financial Times.



Profitul companiei a crescut de la 45 mil. euro la 95 mil. euro in ultimul an. Cifra include si rezultatele KLM, care a fost preluata in luna mai.



Air France si-a exprimat intentia de a prelua KLM pentru 800 mil. euro cu un an in urma, insa tranzactia, prima de acest gen din industria aviatica, a fost finalizata abia in luna mai. Aceasta inseamna ca doar rezultatele pe doua luni ale KLM au fost incluse in cifrele raportate pentru primul trimestru.



Rezultatele au fost afectate de cresterile in pretul petrolului. Potrivit companiei, fiecare dolar in plus la pretul petrolului are un impact lunar de 5 mil. de dolari in profitul operational.



“In contextul in care cresterile accentuate in pretul titeiului reprezinta noi provocari pentru sectorul aviatic, in ciuda revenirii economiei globale, am putut obtine rezultate favorabile, multumita, in principal, implementarii imediate a masurilor necesare pentru obtinerea efectelor sinergiei” a declarat presedintele Air France-KLM, Jean-Cyrill Spinetta.



Costurile mai ridicate la carburanti au fost determinate de o crestere de 11% in volumul de activitate al companiei si alteia de 29% in pretul de achizitie. Contractele hedge au generat economii de 59 mil. euro, aproximativ 13% din totalul cheltuielilor cu carburantii, a declarat compania.



Actiunile Air France s-au apreciat cu 2%, ajungand la valoarea de 13 euro, la bursa din Paris. Anul acesta actiunile au castigat 6%.