Producatorul european de aeronave Airbus a anuntat ca a primit o comanda de 65 de aeronave de la operatorul Spirit Airline, contract care ii va accentua prezenta pe piata americana, adaugand ca are planuri ambitioase de extindere in Japonia.
Contractul cu Spirit include o comanda imediata pentru 11 aparate A319 si patru avioane A321, cu optiunea achizitionarii altor 50.
Tranzactia se incadreaza in proiectul prin care Spirit Airline, operator care practica tarife reduse, intentioneaza sa isi dubleze parcul de aeronave in urmatorii cinci ani.
Companiile aeriene cu tarife reduse alimenteaza procesul de crestere a pietei de profil din Statele Unite si Europa. Potrivit directorului comercial al Airbus, John Leahy, aceste companii devanseaza termenele stabilite pentru livrarea de noi aeronave si angajeaza comenzi cu scadente mai scurte decat operatorii traditionali.
Pe de alta parte, Leahy a anuntat ca Airbus intentioneaza sa isi majoreze vanzarile din Japonia.
“Cred ca putem aduce, in doi-trei ani, cota de pe piata nipona la nivelul celei din Statele Unite. Aceasta performanta ar echivala cu o triplare fata de pozitia actuala, plasata la 15%”, a precizat Leahy.
La sfarsitul lunii aprilie, All Nippon Airways (ANA), al doilea mare operator de transport aerian din Japonia, a anuntat ca va inainta o comanda pentru 50 de aparate de zbor Boeing 7E7, tranzactia avand o valoare de aproximativ sase miliarde de dolari dupa pretul de catalog.
Comanda ANA ajuta Boeing sa isi mentina pozitia in Japonia, unde controleaza 80% din piata aeronavelor comerciale, datorita relatiilor stranse cu producatori locali.
In opinia lui John Leahy, contractul a evidentiat problemele cu care se confrunta Airbus in Japonia, unde relatiile americano-nipone s-au dovedit dificil de penetrat.
“ANA a cumparat avioanele fara macar sa analizeze oferta noastra”, a subliniat Leahy.
El a recunoscut ca Airbus nu a reusit sa tina pasul cu concurentu Boeing pe piata japoneza, adaugand ca grupul european intentioneaza sa remedieze aceasta situatie prin suplimentarea personalului de la departamentele de vanzari, marketing si relatii cu clientii.
“Airbus a intrat pe piata nipona mai tarziu, ceea ce a fost probabil o greseala. Japonia este o societate traditionalista”, a explicat Leahy.
In urma cu zece ani, Airbus a intampinat dificultati similare si in China. Compania si-a majorat de atunci cota de piata de la 15% la aproximativ 50%.
Directorul executiv al Airbus, Noel Forgeard, a reiterat, marti, obiectivul grupului european care si-a propus sa livreze, in acest an, 305 aeronave, volum similar cu cel din 2003.
Airbus a devenit, anul trecut, lider mondial in randul producatorilor de aeronave, detronand Boeing. Producatorul european este controlat in proportie de 80% de EADS, restul actiunilor aflandu-se in posesia companiei britanice BAE Systems.