Președintele Comisiei pentru Relații Externe din Senatul SUA, Bob Menendez, a declarat luni că membrii comisiei sunt foarte aproape de un acord asupra planului de ajutor financiar pentru Ucraina, care va include creșterea finanțării pentru Fondul Monetar Internațional (FMI).

Totuși, Comisia a amânat cu o zi, până miercuri, votul asupra măsurii. Principalul obstacol în calea unui acord este clauza privind finanțarea FMI, a declarat senatorul Lindsey Graham, din partea Partidului Republican, care nu este membru al Comisiei pentru Relații Externe.

Măsura a fost pregătită de Menendez și de congresmenul republican Bob Corker, cu scopul de a sancționa Rusia pentru incursiunea în Ucraina și de a ajuta noul guvern de la Kiev. Corker, membru în Comisie, a afirmat că ar prefera adoptarea pachetului ca întreg, fără să fie necesară separarea în două proiecte legislative separate.

Majorarea finanțării pentru FMI a fost cerută de președintele Barack Obama și Departamentul Trezoreriei.

Majoritatea republicană din Camera Reprezentanților a decis să nu includă prevederea privind finanțarea FMI în legea privind garanții guvernamentale de credit de 1 miliard de dolari acordate noului regim de la Kiev, adoptată săptămâna trecută de camera inferioară a Congresului, sau în pachetul de sancțiuni propus de Comisia pentru Afaceri Externe din Cameră.

Proiectul de buget al administrației Obama pentru anul fiscal 2015, trimis în Congres pe 4 martie, ar majora drepturile de vot ale Statelor Unite în conducerea FMI prin majorarea finanțării fondului cu aproximativ 63 miliarde de dolari, bani proveniți dintr-o linie existentă de credit.

Majoritatea din Camera Reprezentanților a respins și în ianuarie propunerea privind cota la FMI, inclusă de democrați într-un proiect privind finanțarea operațiunilor guvernului federal.

Dacă Senatul va adopta o lege privind ajutorul pentru Ucraina care include “prevederea FMI”, adoptarea pachetului la nivelul Congresului va presupune negocieri între cele două partide dominante și va reduce semnificativ șansele ca noul guvern de la Kiev să primească sprijin financiar din partea SUA înainte de vacanța legislativului american din săptămâna 17-23 martie. Senatul nu a programat încă votul privind planul de sprijin pentru Ucraina.

Statele Unite a amânat implementarea unui acord încheiat în 2010 de toate țările membre FMI, care prevede dublarea capacității de creditare a fondului la 733 miliarde de dolari. Prin implementarea planului, marile economii emergente, precum China, ar obține cote mai mari de vot în conducerea FMI, pentru a menține raportul presupus de creșterea ponderii acestor state în economia globală.

Una dintre primele măsuri luate de noul guvern de la Kiev a fost invitarea unei misiuni FMI pentru negocierea unui acord stand-by.

Banca Mondială a anunțat luni că este pregătită să acorde în acest an un ajutor de “până la trei miliarde de dolari” pentru Ucraina. Comisia Europeană a prezentat săptămâna trecută un plan de sprijin în valoare de cel puțin 11 miliarde de euro pentru Ucraina.