Daca in universul livresc exista butada “Cartile din carti se fac “, in cinema, arta-industrie, functioneaza dintotdeauna metoda reprocesarii ideilor, subiectelor, temelor, personajelor. Si nu doar in mai mult sau mai putin ortodoxele remake-uri.
Mediata indeosebi de geniul unui Hitchcock, fascinatia freudismului nu are cum pali din moment ce vizita la psihiatru reprezinta o rutina cotidiana chiar si pentru americanul de rand. Dar nu numai, fiindca insusi pretextul acestei transoceanice productii de top in patria sa poate fi depistat intr-un de acum vechi film frantuzesc: Sunt timid, dar ma tratez de si cu Pierre Richard. Comicul de situatie se nutrea din hazul tipologiei figurata cu stralucire de impiedicatul lungan.
Nu altfel stau lucrurile in prezenta comedie difuzata in Franta – culmea – cu titlul de Self control! Doar ca “uzina” de realizatori yankei, pentru a merge la sigur, a pus la bataie dupa metoda clasica doi eroi, protagonistul si antagonistul, care insa se confunda si infrunta in motivatii, sursa clara de umor. Pacientul, aparent cel putin, e mult mai sanatos decat medicul, dar si aceasta inversiune se practica in astfel de farse. Nu voi strica bucuria spectatorilor de a descoperi la final cheia povestii! Vreau doar sa punctez elementele de atractie ale filmului care incepe metodic prin evocarea unei traume din copilarie. In Brooklyn-ul natal, cand sa sarute la cerere o pustoaica, baietelului care era i s-au dat jos pantalonii spre distractia cartierului intreg. Peste ani, la maturitate, cand pe aeroport trebuie sa-si ia la revedere de la iubita (o blanda, dar intreprinzatoare Marisa Tomei), acelasi personaj, in loc sa o sarute, ii strange mana camaradereste. Desi de fapt conflictul e deja declansat, intriga pare ca-si innoada firele in zbor, la bordul aeronavei. Un incident minor (urmat mai tarziu si de o ambuscada intr-un local) va atrage dupa sine o condamnare judecatoreasca: executarea unui numar de sedinte de psihanaliza in grup! Principiul incompatibilitatii ilariante este amplificat prin cateva roluri “de sustinere”- cum s-ar traduce mot à mot denumirea partiturilor secundare oferite si acceptate cu si din prietenie de catre un coleric John Turturo ori un tenebros Luis Guzman, plus doua lascive lesbiene, una blonda, una bruna.
Temperatura creste din clipa in care doctorul – pe cat de pedant, pe atat de psihopat el insusi – soseste acasa la pacient si-l ia sub observatie stricta, culcandu-se chiar in acelasi pat! In aceasta secventa e data masura insolitului acestui cuplu. Daca Adam Sandler este acelasi ins …ametit (de dragoste ?!), dar fara haloul de stupida poezie conferit de Paul Thomas Anderson, Jack Nicholson isi inventariaza un intreg panopticum de masti. Etern cuceritor de inimi cinefile, Nicholson se simte bine in compania unui tanar confrate, la fel de implicat in fabricarea produsului cinematografic.
Plasat de revista “Variety” printre primele voci ardente din comedia americana, scenaristul David Dorfman marturiseste ca actorii au venit mereu cu sugestii, gag-uri si replici, sporindu-si reciproc verva. De unde, probabil, si succesiunea de “tablouri” oarecum de sine statatoare, caci regizorul Peter Segal nu si-a propus “sa-si deranjeze” prea mult vedetele
* Anger Management. Productie SUA 2003. Regia: Peter Segal. Cu: Adam Sandler, Jack Nicholson, Marisa Tomei, John Turturo, Woody Harrelson, Luis Guzman, Allen Covert, Lynne Thigpen. Distribuit de InterComFilm Romania.