” Alert, savuros și scris parcă dintr-o răsuflare, Al șaptelea val vorbește despre intensitatea unei povești de dragoste, începută printr-un e-mail.” – Daily Mirror. “O idilă care, deși susținută de tehnologia zilelor noastre, pare totodată clasică și modernă.” Sunday Times

Leo și Emmi ajung să corespondeze întâmplător, fără să se fi întâlnit vreodată. Deși nu au nicio intenție să dea curs acestui dialog virtual, ambii se trezesc seduși de jocul de replici și cuvinte care se naște (între ei). Un joc care devine amuzant. Mai întâi. Apoi, irezistibil de plăcut. Apoi, pasional. Într-un final, rătăcit și îndrăgostit, Leo părăsește Austria cu destinația Boston… Așa se termina romanul epistolary Dragoste virtuală.

Continuarea lui – Al șaptelea val – îi aduce din nou împreună pe Leo și Emmi, însă tot într-o realitate virtuală. Încă nu s-au întâlnit, dar intensitatea corespondenței lor electronice amenință în continuare căsnicia femeii. După doi ani, Leo se întoarce din Boston și cei doi reiau schimbul de e-mailuri. Reîncepe să îi frământe aceeași întrebare: mai pot oare să se ascundă în spatele cuvintelor sau a venit vremea să se vadă pentru prima dată față în față? Între timp însă, în viața lui Leo a apărut o altă femeie, Pamela. Încercând să clarifice relația complicată pe care o au, Leo și Emmi hotărăsc, în sfârșit, să aibă acea întâlnire pe care au amânat-o atâta timp.

Întrebarea este: va supraviețui relația lor virtuală acestui test al realității?

Daniel Glattauers-a născut la Viena în 1960. Este scriitor și jurnalist. Din 1989 ține o rubrică în Der Standard, iar articolele sale au fost reunite în trei volume. Al șaptelea val, continuarea poveștii din Dragoste virtuală, a apărut în 2011.

În ziua următoare

Subject: Pai bine

Hai sa ne întâlnim. Leo.

După trei minute

RE:RE:

Un bărbat, patru cuvinte! O idee genială, Leo. Unde?

Peste o oră

RE:

Într-o cafenea.

După un minut

RE:RE:

Cu zece ieșiri prin spate și cinci ieșiri de urgență.

Peste cinci minute

RE:

Recomand cafeneaua Huber, de la centrul de expoziții. Mai aproape decât acolo n-am fost niciodată și nicăieri. (Spațial, vreau să zic.)

Peste 40 de secunde

RE:RE:

Iar o s-o trimiți pe soră-ta mai mare să cerceteze Terenul-Emmi?

Peste 50 de secunde

RE:

Nu, de data asta o să te abordez singur, frontal și direct.

Peste trei minute

RE:RE:

Leo, să știi că fermitatea asta necaracteristică a ta mă cam irită. De ce atât de brusc? De ce vrei să te întâlnești cu mine?

Peste 40 de secunde

RE:

Pentru că așa vrei tu.

Peste 30 de secunde

RE:RE:

Și pentru că vrei să scapi de chestia asta.

Peste două minute

RE:

Pentru că vreau să scapi de gândul că vreau să scap de chestia asta.

Peste 30 de secunde

RE: RE:

Leo, nu schimba subiectul! Zi-mi că vrei să scapi și gata!

Peste un minut

RE:

Amândoi vrem să scăpăm de asta. Vrem să scăpăm cât se poate de decent. Parcă ziceai că vrei un “sfârșit decent”. Sunt cuvintele tale, dragă Emmi.

După 50 de secunde

RE:RE:

Dar nu vreau să te întâlnești cu mine doar ca să te știi scăpat. Nu sunt dentistul tău!

Peste un minut și jumătate

RE:

Asta, deși nimerești nervul destul de des. EMMI, TE ROG!! Hai să ducem chestia asta la capăt. A fost dorința ta expresă și încă una îndreptățită. Ai promis că n-o să distrugi prin asta “relația noastră”. Am încredere în tine și în ce înseamnă “noi” pentru tine și pentru mine, și pentru amândoi. Ne întâlnim față-n față, și stăm la o cafea o oră. Când ai timp? Sâmbătă? Duminică? Pe la prânz? După-masă?

Peste trei ore

No subject

Să înteleg că azi n-o să mai primesc niciun răspuns, Emmi? Dacă nu, noapte bună! (Dacă da, noapte bună!)

Dupa un minut

RE:RE:

Leo, mai simți ceva atunci când îmi scrii? Pentru că eu simt că nu mai simți nimic. Și sentimentul ăsta nu-mi place deloc.

Peste doua minute

RE:

Emmi, am niște dulapuri și cufere imense pline cu sentimente față de tine. Dar am și o cheie care se potrivește la ele.

Peste 40 de secunde

RE:RE:

Nu cumva cheia asta e din Boston și se numește “Pamela”?

Peste 50 de secunde

RE:

Nu, e o cheie universală și se numește “simțul realității”.

Peste 30 de secunde

RE:RE:

Dar la tine închide doar într-o singură direcție. Funcționează doar pentru încuiat. Și sentimentele din dulap se sufocă, săracele.

Peste 40 de secunde

RE:RE:

Simțul realității are grijă ca sentimentele mele să primească destul oxigen.

Peste 30 de secunde

RE:RE:

Dar n-au voie să iasă de acolo. Nu sunt niciodată libere. Leo, ascultă-mă pe mine, sentimentele tale trăiesc într-o gospodărie limitată. N-ar strica să le mai îmbunătățești condițiile de trai. Așa, și astea fiind spuse, pentru azi o să-mi iau la revedere (cel puțin, asta mă sfătuiește simțul realității) și o să mă las convinsă de cuvintele pe care le-ai irosit (sau nu) când ai descris întâlnirea noastră iminentă. Noapte bună!

Peste 20 de secunde

RE:

Somn ușor, Emmi!

În ziua următoare

Subject: Ultima linie dreaptă

Salut, Leo, hai să terminăm odată chestia asta: eu sunt liberă sâmbătă pe la 14:00. Vrei să-ți zic cum arăt ca să nu trebuiască să mă cauți prea mult? Sau vrei să te găsesc eu, stând plictisit undeva prin mulțime, răsfoind un ziar și așteptând să te abordez? Ceva de genul: “Mă scuzați, e liber fotoliul? A, apropo, nu cumva sunteți domnul Leike, cel cu dulapul cu sentimente închis? Eu sunt Emmi Rothner, mă bucur să vă cunosc, sau, mă rog, să vă fi cunoscut. Și…”, aruncând o privire fugară peste ziar , “… ce se mai aude despre lumea în care trăim?”

Peste două ore

Subject: Sor r y

Leo, iartă-mă, te rog, pentru mailul precedent! E atât de, de, de… În orice caz, n-a fost deloc drăguț. Pentru asta aș fi meritat un răspuns din partea administratorului de sistem.

Peste zece minute

RE:

Care administrator de sistem?

După 50 de secunde

RE:RE:

Ei, lasă, nu contează. E un Running Gag între tine și mine. E OK sâmbătă, la ora 14:00 pentru tine?

Peste un minut

RE:

Sâmbătă, la ora 14:00. E bine. Să ai o zi de miercuri plăcută, dragă Emmi!

După 40 de secunde

RE:RE:

Cu alte cuvinte: “Nu te mai aștepta la mailuri din partea lui Leo miercurea asta, dragă Emmi”.

Peste șapte ore

No subject

Dar văd că te ții de cuvânt!

Peste trei ore

Subject: Nimic special

Leo, mai e aprinsă lumina la tine? (Nu trebuie să-mi răspunzi. Mă întrebam și eu. Și dacă mă întreb pe mine, mă gândeam că pot să te întreb și pe tine, nu?)

Peste trei minute

RE:

Înainte să-ți dai un răspuns incorect, Emmi: da, e aprinsă. Noapte bună!

După un minut:

RE:RE:

Și ce faci? Noapte bună.

Peste 50 de secunde

RE:

Scriu. Noapte bună.

Peste 40 de secunde

RE:RE:

Cui îi scrii? Pamelei? Noapte bună.

Peste 30 de secunde

RE:

Nu, ție! Noapte bună.

Peste 40 de secunde

RE:RE:

Îmi scrii mie? Ce-mi scrii? Noapte bună.

Peste 20 de secunde

RE:

Noapte bună.

Peste 20 de secunde

RE:RE:

A, da, bineînțeles. Noapte bună.

În ziua următoare

Subject: Mai sunt două zile

Dragă Leo, ăsta e ultimul mail pe care ți-l trimit înainte să fi primit (mai întâi) unul de la tine. Ți l-am trimis doar ca să-ți transmit chestia asta. În caz că nu-mi mai răspunzi, ne vedem poimâine la ora 14:00 în cafeneaua

de la centrul de expoziții. În niciun chip n-o să mă perind prin cafenea amețită, cu privirea pierdută, căutându-l pe Leo (ca să-mi iau la revedere de la el). O să stau la o masă micuță, departe de gălăgie, și-o să-l aștept pe omul care mi-a provocat, în scris, atâtea sentimente contradictorii timp de doi ani, înainte de-a se fi cărăbănit la Boston și de a-și fi ferecat dulapul executat la comandă, plin cu sentimente față de Emmi. O să aștept până când o să mă găsească și-o să ia loc la masa mea, ca să punem punct aventurii ăsteia care nu există decât în mințile noastre. De aceea, te rog să te străduiești să mă recunoști. După cum știi, ai trei variante la îndemână. În caz că nu-ți mai amintești cum m-a descris sora ta, te ajut cu plăcere cu

câteva cuvinte-cheie. (Cu toooooooooootul întâmplător, încă mai am mailul ăla de la tine.) Emmi-prototipul sau Emmi-unu: scundă, păr scurt și închis la culoare (apropo, s-ar putea să fi crescut între timp, după un an și jumătate), băiețoasă, “se uită la oameni de sus. (O ușoară nesiguranță disimulată prin aroganță.)”, ținea capul ridicat, trăsături fine, cu mișcări rapide, speedy, temperamentală. Emmi-doi: înaltă, blondă, sâni mari, feminină, mișcări lente. Emmi-trei: nici înaltă, nici scundă, brunetă, timidă, reținută, melancolică. Așa că, eu zic c-o să mă recunoști. Scrie-mi, sau dacă nu, să ai parte de două zile relaxante, dragul meu. Și ai grijă ce faci cu cheia aia! Emmi.

Peste zece minute

RE:

Dragă Emmi, mi-ai ușurat situația, mai mult decât ai fi vrut, probabil. Te-ai dat clar de gol că ești Emmi-unu, lucru pe care l-am bănuit oricum. Vrei să știi prin ce?

După un minut

RE:RE:

Bineînțeles! Îl ador pe psihologul amator din tine, Leo! Văd că ți se pune în mișcare sângele și revii din moarte, chiar și așa, aflat într-o stare care nu-ți permite să aerisești dulapul ăla cu sentimente.

După 15 minute

RE:

Dragă Emmi-unu, cu toooooooooootul întâmplător, și eu am păstrat e-mailurile alea de pe vremea când ne puneam diagnostice de la distanță. La “Emmi-doi” ai ignorat cu desăvârșire adjectivele “foarte suverană”, “sigură pe ea, cool”, “se uita la bărbați fără să pară interesată”, precum și descrierile de genul “picioare subțiri și lungi” sau “fața: frumoasă”. Mi-ai indicat doar faptul că avea mișcări lente și sânii mari (lucru care te-a deranjat de când te cunosc). Oricine și-ar da seama că nu-ți place de ea. Așa că, logic, nu ești tu. Aceeași treabă și la Emmi-trei. Nu te interesează câtuși de puțin. Îi scoți în evidență tocmai timiditatea, o trăsătură care, probabil, ți-e cât se poate de straină. Și nu sufli o vorbă despre “tenul exotic”, “ochii mari, migdalați” și “privirea voalată”, adică tot ce ar putea s-o facă interesantă. Doar la Emmi-unu ești mărinimoasă cu observațiile, dragă Emmi-unu. Ți se pare important să-mi atragi atenția că s-ar putea să-i fi crescut părul de culoare închisă, citezi ceva despre “o ușoară nesiguranță disimulată prin aroganță”, îmi spui că ținea “capul ridicat” și îmi amintești și de temperamentul ei. Numai că uiți să incluzi “agitată” și “nervoasă”. Spui doar că e “speedy”. Probabil că trăsăturile astea nu prea îți plac la tine. Așa că, dragă Emmi-unu, mă bucur să te întâlnesc în cafeneaua aia, sâmbătă după-masă, cu tot cu părul tău închis la culoare, cu capul tău ridicat și cu temperamentul ăla speedy. Pe curând, Leo.

Peste zece minute

RE:RE:

Dac-aș fi știut că poți fi (scrie) atât de euforic, doar fiindcă ai impresia că m-ai citit, m-aș fi străduit să par și mai transparentă, dragul meu. Și totuși, te avertizez: e mai bine să fii pregătit pentru oricare dintre ele. Cine știe ce feste ne joacă viața acolo, în lumea largă și cât de slab sau cât de puternic se reflectă asta aici, înăuntru, unde cuvintele pot să rimeze cu ele însele. Și apropo, tu erai cel care nu se împăca deloc cu femeile cu sâni mari, dragul meu, nu eu. Simplul fapt că le-am amintit a declanșat o reacție clară, “oedipală”, de stres. Altfel nu pot să-mi explic de ce umbli atâta după potcoave de cai morți cu “sânii ăștia mari”, dacă-mi permiți să formulez metaforic. Pe curând, Emmi.

Din volumul în pregătire la Editura Trei. Colecția Fiction Connection. Traducere de Gabriella Eftimie

Subiecte #Al șaptelea val#Daniel Glattauerm#Der Standard