Expunerea băncilor austriece pe România s-a redus în trimestrul al treilea din 2011 cu circa 1,9 mld. euro față de nivelul înregistrat la jumătatea anului trecut, arată datele centralizate de Banca Reglementelor Internaționale.

Astfel, austriecii au ajuns la o expunere de sub 29 mld. euro, însă nu și-au pierdut poziția de principali finanțatori ai României.

Grupurile austriece prezente pe piața locală sunt Erste – prin BCR, Raiffeisen, Volksbank și UniCredit Bank Austria – reprezentată de UniCredit Țiriac Bank.

Austriecii sunt presați să-și consolideze capitalurile și, ca atare, au recurs la restrângerea expunerilor pe regiune începând cu cele mai riscante, în pofida declarațiilor privind menținerea angajamentelor.

În total, expunerile băncilor străine pe România au scăzut în T3 cu circa 2,6 mld. euro, până la 82,4 mld. euro.

Băncile franceze și-au redus expunerea cu 811 mil. euro, în timp ce grecii, care erau considerați cel mai mare factor de risc, și-au ajustat expunerile cu circa 713 mil. euro.

În schimb, olandezii și germanii au înregistrat creșteri ale expunerilor pe România în T3.

Datele BRI se bazează pe o metodologie proprie, diferită de cea folosită la testul de stres rulat pe băncile europene anul trecut. Metodologia utilizată de BRI face ca în valoarea expunerilor să fie luată în considerare valoarea totală a activelor subsidiarelor locale ale grupurilor străine chiar dacă o bună parte din acestea sunt finanțate local și nu reprezintă împrumuturi transfrontaliere.