Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Timiș, Mirela Drăghicioiu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că alarma cu bombă la centrul comercial din Timișoara a fost falsă, iar dacă va fi găsit cel care a alertat Poliția riscă să fie amendat.

“S-a terminat controlul la centrul comercial, este vorba despre o alarmă falsă. Cel care a apelat 112, în cazul în care va fi depistat, riscă amendă între 500 și 1.000 de lei”, a spus Drăghicioiu.

Un centru comercial din Timișoara a fost evacuat, vineri, de către polițiști, după ce pe numărul de urgență 112 a fost primit un apel prin care s-a anunțat amplasarea unei bombe în incinta complexului.

Din centru au fost evacuați atât clienții, cât și comercianții.