Pentru iubitorii capitalei Moldovei Editura Junimea a pregătit o colecție minunată din care au apărut deja trei albume – Biblioteca Iași. Colecția cuprinde cărți despre Iași și împrejurimi (amintiri, documente relevante, pagini mai puțin cunoscute, reeditări). Coordonator: Liviu Papuc. Coordonarea grafică: Vasilian Doboș. Toate volumele sunt trilingve – română, engleză, franceză.
Lucian Vasiliu, Ioan Holban
Iașii în 78 de ilustrațiuni adnotate
Prefață de acad. Răzvan Theodorescu. Cu un cuvânt final de Cezar Ivănescu. Albumul, dedicat memoriei „trecutologilor” Olga și Constantin-Liviu Rusu, cupriunde număr de 78 imagini de arhivă cu clădiri reprezentative, statui și monumente ridicate în Iași după 1900, toate însoțite de explicații cuprinzătoare. Toate precedate de superbul text al academicianului Răzvan Theodorescu intitulat „Orașul boieriei românești”: „Când încerc să definesc, sub sintagma din titlu, calitatea esențiafă a lașilor în peisajul urban național, nu mă refer cumva la o stere socială. Am în vedere o calitate spirituala ce conține aristocratism cultural, larg orizont de civilizație, finețe a cugetului, armonie a formelor, spirit critic, erudiție. În doua momente istorice diferite, doi profesori ai Universității din dealul Copoului, unul literat, celălalt istoric, au țintit în miezul chestiunii atunci când scriau cum că «moldovenii, chiar de origine rurală, înclină către mentalitatea boierilor» (George Călinescu) sau evocau «boierismul moldovenesc»” (Gheorghe Plafon).
Cu peste trei decenii în urmă, vorbind despre «piatra Trei Ierarhilor sau o ipostază a fastului în civilizația românească» aveam prilejul să spun cât de mult ctitorii ale lui Vasile Lupu. precum baroc-italienizanta Golia sau pravila domnească inspirată’ din Prospero Farinacci sau cele învățate de la iezuiții Poloniei de un Grigore Ureche sau de un Miron Costin, au putut precede apariției splendidei arhitecturi palațiale ieșene. Spiritul critic și boieresc, hrănit de cultura franceză și germană a membrilor «Junimii» ieșene, moștenește cele două veacuri scurse la poalele Cetățuiei, Galatei și Frumoasei.
Orașul primei Universități a României, gândiă cu tâlc de Cuza și Kogălniceanu, urbea străbătută cândva de cele două genii tutelare ale românifor, poetul național Mihai Eminescu și istoricul național Nicolae Iorga – râmâne pentru vecie emblema euronenității și boieriei noastre.”
Ozolin Dușa
Iașii Junimii
Cu un cuvânt de Florin Cântec.
Autroul este un artist fotograf cu o experiență de peste trei decenii. Fotografiile sunt structurate pe trei paliere: Orașul. Credința, Cultura. „Albumul fotografic semnat de Ozolin Dușa – scrie prefațatorul – se înscrie în concertul mai larg de deschidere a Iașului către comunitatea națională și internațională prin aventuri iconice exemplare. El constituie o excelentă prefață, dătătoare de chef de vizite la ceas de seară, pentru toți cei care n-au mai fost demult prin dulcele târg sau de provocare pentru cei care nu au avut încă norocul să-i deguste farmecul subtil sau să rămână dependenți pe viață de aroma rafinată și amețitoare a teilor de pe Copou.”
Vasile Iancu
Periplu prin cetatea Iașilor
Un amplu reportaj/documentar, doar în limba română, însoțit de câteva fotografii, despre capitala culturală. Autorul este un venerabil ziarist și scriitor.
„Paginile ce urmează- scrie autorul într-un cuvânt de poftire – au rostul de a fi o poftire către cei care visează să poposească în Iași. Către cei care vin. O poftire de cunoaștere și re-cunoaștere a propriei noastre ființe, mai cu seamă, sentimentale. Cartea este și un ghid cultural-turistic, mai puțin convențional. Și, ca orice lucrare de acest gen aproximativ, nu izbutește decât în mică măsură, și cu tonul, deseori, neutru, asumat, să ilustreze bogăția de cultură și civilizație a acestei cetăți urbane. Îi zicem cetate acestei așezări nu în sensul în care trebuie să ne imaginăm ziduri împrejmuitoare, ci în înțelesul în care o spune istoricul N. A. Bogdan: «Iașul, pe lângă ridicaturile dealurilor ce-l înconjoară și care constituiau cele mai bune mijloace de apărare naturala, era înconjurat și încins mai bine decât ziduri de cetate, de mlaștinile stufoase, prin care, pe vremurile acelea, nu se putea răzbate nici pe jos, nici călare, nici chiar cu luntrile, decât cu mare greutate». Și mai e ceva: am ales termenul cetate și pentru psihologia locuitorilor ei, pentru spiritul de apărare a valorilor ce definesc spațiul, pentru ritmul cuminte în care trăiește suflarea omenească de aici, apărându-și identitatea, deschisă, însă, deloc paradoxal, către toate zările și neamurile.
Iașii se descoperă în toate anotimpurile. Fie iarnă, ca în tablourile lui Victor Mihăilescu-Craiu, Ion Neagoe ori NicolaePopa, fie primăvară, cu parfumul florilor de tei – acest arbore, cu amirozne unice, cu umbră deasă în zile toride de vară și tare longeviv, cum o atestă și teiul lui Eminescu din Copou, ar trebui să domine orașul ca o emblemă –, cum o percepe Costache Agafiței în uleiul Grădina Botanică, fie vară, precum în tablourile lui Th. Pallady de la Bucium (unde pictorul avea casă) și ale lui Șt. Dimitrescu, fie toamnă târzie, ca în lucrarea lui P. Hârtopeanu. Piese de artă plastică regăsite, ca atâtea altele despre lașul iubit, și în Muzeul de Artă din somptuosul Palat al Culturii. Privirea ageră poate desluși, apoi, imagini și dincolo de muri, auzul stilat percepe șoaptele muzicii, ale cântului și conversațiilor deștepte și dincolo de zidurile sălilor de concert și de operă, ale am fi teatrelor, muzeelor, caselor memoriale, lăcașurilor de cult…”