Vânzările furnizorilor de echipamente de telecom au fost și anul trecut sub presiune, fiind ghidate în mare parte de rezultatele în scădere ale operatorilor de telefonie mobilă, dar pentru acest an veștile sunt mai bune, spune Raoul Ros, președintele Alcatel-Lucent pentru Europa de Sud-Est.
“Noi depindem foarte mult de operatori, dacă lor le merge bine și nouă ne merge la fel”, a declarat el, precizând că anul 2010 a fost unul dificil pentru piața de telecomunicații și implicit și pentru furnizori. “Ne așteptăm la vești mai bune în acest an, pe fondul revenirii economiei.” Ros a adăugat că Alcatel-Lucent a avut deja discuții cu grupurile Vodafone, Orange și Deutsche Telekom cu privire la introducerea tehnologiei 4G în subsidiarele acestora.
Anul trecut, Alcatel Lucent a făcut împreună cu Orange o demonstrație 4G LTE în Republica Moldova, iar operatorul pregătește lansarea comercială a serviciilor. În România, LTE va fi lansată în următorii 3-5 ani și le va permite operatorilor să facă față creșterii exponențiale a traficului de date mobile și să își diminueze costurile operaționale.
Alcatel-Lucent a efectuat ieri, pentru prima dată în România, o demonstrație publică a capabilităților tehnologiei 4G LTE, care permite transferuri de date la viteze de până la 100 MB/s într-o rețea radio. În prezent, rețelele operatorilor locali mobili asigură transferuri de date cu viteze de până la 21,6 MB/s. “Tehnologia 4G LTE garantează o performanță mai mare în rețea, viteze mai bune și asigură o experiență mai bună pentru utilizatorul final”, a precizat Ros.