George Naghi, acționarul majoritar al producătorului de mezeluri
Aldis din Călărași, spune că în primele șase luni din acest an
vânzările s-au majorat cu 20% față de 2009, pe fondul creșterii
vânzărilor de carne proaspătă către lan țurile de magazine din
retailul modern (carne tocată, carne de mici – n. red.).
“În 2009 am avut rezultate mai mici comparativ cu 2008 ca urmare a
scăderii prețurilor, însă după primele șase luni ale acestui an
deja înregistrăm un plus de 20% la cifra de afaceri față de aceeași
perioadă a anului trecut”, a spus Naghi. Aldis Călărași, unul
dintre cei mai mari producători locali de mezeluri, a înregistrat
în 2009 o cifră de afaceri de 292,4 de milioane de lei (circa 69
mil. euro), în scădere cu 13,4% în lei și 24,7% în euro comparativ
cu rezultatele înregistrate în anul 2008, potrivit informațiilor
apărute pe site-ul Registrului Comerțului. În aceeași perioadă,
profitul brut al companiei s-a înjumătățit, de la 7 milioane de lei
(1,9 mil. euro) la 3,2 mil. lei (0,76 mil. euro) în 2009.
Naghi susține că a angajat 100 de persoane în primele șase luni ale
acestui an, după ce a renunțat în 2009 la un număr similar de
angajați, ca urmare a creșterii vânzărilor de carne
proaspătă.
“Anul trecut am disponibilizat aproape 100 de persoane după ce am
decis să renunțăm la schimbul trei de lucru, care nu era eficient
pentru business, și ne-am mărit astfel productivitatea. De la
începutul anului am angajat din nou aproape 100 de persoane atât
pentru departamentul de preparate, cât și pentru cel de carne
proaspătă, păstrând însă doar două schimburi de lucru.”
Anul trecut, Aldis Călărași a avut 1.250 de angajați, față de 1.345
în 2008.
În plus, Naghi afirmă că intenționează să continue investițiile în
zootehnie și agricultură deoarece vrea să intre pe viitor pe piața
produselor bio. “Produsele bio sunt din ce în ce mai căutate.
Planul este pe termen mediu sau lung, deorece este nevoie de timp
pentru pregătirea terenurilor. Am început deja să nu mai folosim
produse chimice ca îngrășăminte”, a afirmat acționarul Aldis, fără
a oferi însă mai multe detalii.
Companii
Aldis Călărași a angajat 100 de oameni
George Naghi, acționarul majoritar al producătorului de mezeluri Aldis din Călărași, spune că în primele șase luni din acest an vânzările s-au majorat cu 20% față de 2009, pe fondul creșterii vânzărilor de carne proaspătă către lan țurile de magazine din retailul modern (carne tocată, carne de mici - n. red.).