În câteva luni, Berlinul și-a întărit considerabil prezența în fruntea instituțiilor europene: Banca Centrală Europeană, Consiliul European și Parlamentul European. Ar putea spune asta ceva despre raportul de forțe între instituțiile europene?

Chestiunea ridicată de publicația franceză La Tribune vrea să examineze delicatele echilibre între națiuni în nominalizările la posturi mai mult sau mai puțin cheie și care fac parte din marele târg al negocierilor între europeni sudând, până la urmă, națiunile.

“Oleacă de polonez colo, câțiva francezi dincolo, o doză de neamț, un bun echilibru între Nord-Sud sau între țările mici și cele mari: dozajul este subtil”, amintește La Tribune, care constată: “Totuși, de câteva luni, barca s-a înclinat sever… de partea Germaniei. Iar Berlinul nu are, cu siguranță, o greutate insignifiantă.”

Natural și Germania ca și Franța au dreptul la câteva alegeri, spune cu malioțizitate publicația franceză.

Astfel un german, Johannes Laitenberger, ocupă postul strategic de șef de cabinet al șefului Comisiei Europene. El a înlocuit un portughez.

În Consiliul Uniunii Europene, organ jumătate executiv, jumătate legislative, însărcinat să reprezinte guvernele naționale, Uwe Corsepius, un economist german din Berlin, l-a înlocuit recent pe francezul Pierre de Boissieu în fruntea administrației pe poziția de secretar general.

Thomas Mirow, din Hamburg, conduce din 2008 Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. De puțină vreme el a reîntâlnit în clubul bancherilor europeni un alt compatriot, Werner Hoyer, care i-a succedat, de la 1 ianuarie, belgianului Philippe Maystadt în fruntea Băncii Europene de Investiții.

Din 2010 Klaus Regling, economist din Lübeck, prezidează destinul Fondului de Stabilitate Financiară, destinat să oprească contagiunea în zona euro.

Horst Reichenbach, șeful task force Greece, echipă de superfuncționari însărcinați să asiste Atena în derularea reformelor, este, de asemenea, german.

În fine, Martin Schulz, impetuosul președinte al Parlamentului European, și-a preluat postul la 1 ianuarie înlocuind un polonez, Jerzy Buzek.

Din fericire, crede La Tribune, Axel Weber a refuzat să preia postul care părea că-i este oferit, cel de președinte al Băncii Centrale Europene, lăsându-i cale liberă italianului Mario Draghi.

Ca să nu fie dezechilibrat, La Tribune reamintește că președintele Comisiei Europene, Manuel Durao Barroso, este portughez, în vreme ce președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, vine din Belgia.