Alex Massaci, 47 de ani, fostul șef al departamentului Clienți Privați și Servicii de Taxare pentru Companii Private din PricewaterhouseCoopers (PwC), a fost numit la conducerea biroului de la București al Bank Gutmann, unul dintre jucătorii de pe piața de private banking din Austria.
Anterior, Bank Gutmann România a avut doi parteneri care răspundeau de clienții din România: Gordian Gudenus și Ilinca von Derenthall, cea care i-a asistat în dezvoltarea operațiunilor de la București.
Massaci a lucrat în ultimii 18 ani în cadrul PwC atât în Departmentul de Consultanță Persoane Fizice – Clienți Privați, cât și în departamentul de Servicii pentru Companiile Private (SCP). În 2009, Massaci a fost numit coordonator pentru consultanță impozitare în Echipa SCP a PwC. Departamentul SCP include afacerile private și cele coordinate de familii, companii publice nelistate și clienți individuali împreună cu familiile acestora, cu portofolii de valori ridicate.
Austriecii au început să “vâneze” clienți la București în urmă cu aproape trei ani, iar anul trecut și-au deschis un birou în Capitală. În segmentul țintit de austrieci intră antreprenorii sau managerii de mari corporații care au averi de cel puțin un milion de euro. Pragul de selecție a clientelei este astfel mult mai ridicat decât în cazul băncilor locale care oferă servicii de private banking pentru clienții lor, cu niveluri cuprinse între 50.000 și 200.000 de euro.
Bank Gutmann, o bancă relativ tânără față de jucătorii elvețieni consacrați pe această nișă, cu o istorie de aproape 100 de ani, și-a extins în ultimii ani operațiunile în Ungaria, România și Rusia, dar și în America Latină. La nivel global, banca are circa 2.000 de clienți, pentru care gestionează averi cumulate de13 miliarde de euro.