– Stimate domnule Alex. Ștefănescu, ați scris nu numai cărți de critică și sinteze de istorie literară, ci și pagini de jurnal, confesiune, portretistică în aqua forte, publicistică literaturizată.
Are ceva în plus discursul literar față de cel propriu-zis critic?– Este la modă acum, mai ales în rândul bărbaților, lașitatea. Dacă unul are, de exemplu, o aventură extraconjugală și este prins de soția lui, nu își asumă fapta, ci dă vina pe amantă: “Ea a făcut primul pas, n-am putut s-o refuz.”
Din dorința de a fi la modă, declar la rândul meu: eu n-am avut inițiativa, am fost fidel poeziei din anii de liceu și până la terminarea facultății; critica literară (prin reprezentantul ei, Nicolae Manolescu) este cea care mi-a spus că mă vrea și n-am fost în stare să spun nu.
Nu mi-am dorit niciodată să fiu critic literar. Este adevărat că scriu critică literară de peste patruzeci de ani, dar o fac zi de zi cu sentimentul provizoratului. Am ajuns la sfârșitul vieții și încă mai cred că într-o zi mă voi elibera de această obligație împovărătoare.
Îmi place foarte mult, este adevărat, să citesc, dar când ești critic literar nu mai citești, ci studiezi, examinezi, analizezi. În plus, mi-am dorit totdeauna să inspir dragoste, ca un poet, și nu respect sau teamă (sau chiar ură) ca un critic literar. De câte ori îl văd pe un autor aruncându-mi priviri dușmănoase, îmi vine să-l îmbrățișez și să-i spun: iartă-mă, profesia m-a obligat să scriu ceea ce am scris despre cartea ta, eu n-am nimic cu tine.
Cu alte cuvinte, nu-mi convine condiția de critic. Nu e pentru mine. M-am străduit, de-a lungul vieții, să-mi fac cât mai bine datoria, să spun ce cred, să scriu cât mai neplictisitor, dar am visat mereu, ca madame Bovary, baluri strălucitoare în sălile cu candelabre ale literaturii.
Cât privește discursul critic… Este o problemă… tehnică din cauza căreia îmi este antipatic. Când stau la computer (sau când stăteam, pe vremuri, la mașina de scris) și îmi scriu comentariile critice, trebuie să am mereu lângă mine cărți și fișe, să le consult, să mă străduiesc să nu mă îndepărtez de informațiile și fabulațiile din cuprinsul lor. Iar mie îmi cam place să mă îndepărtez. De aceea, când scriu critică literară, mă simt, cum să-ți explic, așa acum m-am simțit o dată acasă la Adrian Păunescu când el le-a făcut musafirilor o farsă, ungând cu un clei puternic scaunele și masa.
Când scriu însemnări de jurnal sau amintiri sunt eu și numai eu, n-am nevoie de recuzită. În loc să consult tot felul de documente, retrăiesc momente din viața mea, alunec în reverii.
De altfel știam asta dinainte de a spune da criticii literare. Eram student, am luat 10 la examenul cu Eugen Simion și, în timp ce îmi trecea nota în carnet, profesorul m-a întrebat dacă nu mă tentează să mă dedic criticii literare. I-am spus hotărât nu (cu o vehemență involuntar nepoliticoasă), iar când Eugen Simion m-a întrebat, cu un calm ironic, de ce, i-am răspuns: “Pentru că nu vreau să duc toată viața după mine cărți, reviste, dicționare, teancuri de hârtii cu citate, îmi place să nu am bagaje, să-mi fie suficiente o foaie de hârtie și un creion.”
Eugen Simion a clătinat din cap, enigmatic, nu a comentat răspunsul meu, dar cred că atunci m-a blestemat să ajung critic literar.
Alex Ștefănescu s-a născut pe 6 noiembrie 1947. Este critic și istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Autor a 18 cărți, dintre care cel mai mare ecou l-a avut Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000, apărută în 2005. Despre ea s-au scris 270 de articole pro și contra, a fost răsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei. Emisiunea Un metru cub de cultură difuzată de Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, realizată pentru TVR Cultural, Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex Ștefănescu – Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.
În 2009 a publicat o carte despre două sute cincizeci de cărți proaste, Cum te poți rata ca scriitor. Tot în 2009, a început să realizeze și o emisiune TV pe această temă, Tichia de mărgăritar, pe TVR Cultural.
Începând din toamna lui 2011 realizează, pentru același post TV, emisiunea Iluminatul public, în care prezintă cele mai bune cărți apărute după 1989.