Literatura de spionaj
Greu de spus cat au avut de castigat scriitorii in urma colaborarii lor cu serviciile de informatii, dar sigur este ca literatura a avut de castigat datorita acestor relatii, mai mult sau mai putin fortuite, mai mult sau mai putin justificate. Este vorba de nasterea unui nou gen literar, asa-numita “literatura de spionaj”, fenomen care a reprezentat intr-adevar o noutate, daca tinem seama ca, in istoria multimilenara a beletristicii, el se cristalizeaza, ca gen de sine statator, abia la inceputul secolului al XX-lea. Incadrandu-se in categoria mai veche a “literaturii misterelor”, “literatura de spionaj” isi castiga cu greu legitimitatea, dar, in cele din urma, ajunge sa produca o atractie de necontestat. Si totusi, “literatura de spionaj” este adesea “contestata” ca gen beletristic, fiind, asa cum au remarcat-o numerosi critici ai sai, dominata de ambiguitati: intre loialitate si tradare, intre onestitate si duplicitate. Inspirat, de cele mai multe ori, din cazuri reale, genul acesta literar se constituie insa, datorita fanteziei si… intereselor autorilor (sa nu uitam, foarte adesea ei insisi combatanti pe “frontul secret”), ca o” istorie alternativa”, cu o mitologie proprie, preluata apoi de un alt gen caruia i-a dat ea insasi nastere, “filmul de spionaj”. Intr-adevar, asa cum au subliniat unii exegeti ai genului, “literatura de spionaj ofera un barometru care indica fragilitatea lumii noastre” si familiarizeaza publicul cu o “antropologie a ocultului”.
Precursori
Inaintea inceputului secolului al XX-lea, sunt putine creatii literare care pot fi incadrate direct in literatura de spionaj clasica. Una dintre acestea este romanul lui Fenimore Cooper The Spy, aparut in 1821, inspirat din evenimente ale razboiului de independenta al coloniilor americane.
In acelasi timp, trebuie remarcat ca romanul de spionaj a avut precursori ilustri, creatori ai unor lucrari care, chiar daca nu se incadreaza direct genului, contin elemente legate de lumea spionajului, a conspiratiilor si intrigilor politice. In aceasta traditie se inscrie romanul-foileton si literatura populara a secolului al XIX-lea: Misterele Parisului de Joseph Marie Eugene Sue (aparut in perioada 1842-1843), Mizerabilii de Victor Hugo, Contele de Monte Cristo de Alexandre Dumas. Precursori ai romanului de intriga si spionaj pot fi considerati si Balzac, Dostoievski si Stendhal.
Spionul va aparea ca personaj inca marunt, episodic si in unele romane despre razboiul franco-prusac din 1870 sau despre primul razboi mondial, apartinand lui Maupassant, Zola, Roger Martin du Gard.
Primul roman de spionaj
Este considerat a fi Agentul secret de Joseph Conrad (1857-1924), emigrant polonez cu o existenta aventuroasa, a carui tema isi pastreaza actualitatea: lumea terorismului.
Printre primele creatii ale genului se numara si romanul Kim (1901) de Rudyard Kipling, inspirat de asemenea dintr-un subiect inca actual: conflictele politice din Asia, mai ales din Afganistan.
Nasterea romanului de spionaj a fost in buna masura influentata de insecuritatea climatului social si politic din perioada precedenta primului razboi mondial, in care are loc proliferarea actelor de terorism, ceea ce-l face pe John Buchan (eroul unuia dintre primele romane de spionaj, intitulat Casa Puterii) sa se lamenteze: “Cat de dificila a devenit conducerea civilizatiei cu care ne mandrim”. Si totusi, Buchan a fost considerat creatorul “romanului de spionaj eroic”.
In acelasi timp, inca in primii ani ai secolului al XX-lea, romanul de spionaj inregistreaza pericolul tot mai amenintator reprezentat de Reichul german, fapt care se oglindeste cu promptitudine in primul rand in volumele scriitorilor englezi Robert Erskine Childers, William Le Queux si E. Phillips Oppenheim. Fiecare dintre lucrarile lor se doreste o avertizare fata de pericolul unei invazii germane, de fapt, al unei conflagratii mondiale.
In buna masura, se poate considera ca volumele acestora au jucat si rolul unui factor propagandistic, incurajat si de serviciile de informatii care se organizeaza in aceeasi perioada. Nu intamplator, un analist al romanului de spionaj observa: “Atat Serviciul secret britanic, cat si literatura de spionaj au investit in fantezie”.
Dupa ce isi face debutul in Marea Britanie, romanul de spionaj prolifereaza si in Franta, unde apar chiar serii de asemenea productii: Collection espionage, Top-secret, Espions et agents secrets.
Intre eroism si satira
In perioada interbelica apare o contrareactie la imaginea “eroica” a spionului, reprezentata, mai intai, de W. Somerset Maugham. Pentru prima oara, se contureaza ideea ca spionajul, chiar atunci cand este motivat din punct de vedere patriotic, este “o treaba murdara”, adesea cu o motivatie si cu metode ambigue din punct de vedere moral.
Tot in acest interval se manifesta un gen original, “satira de spionaj”, reprezentat mai ales prin romanele lui Eric Ambler, in care evolueaza personaje obisnuite, implicate, cu sau fara voia lor, in spionaj. Oricum, eroii romanelor sale si ai altor autori reprezentand aceasta categorie nu mai au nimic eroic, fiind chiar marginalizati din punct de vedere social.
De la Bond la anti-Bond
Perioada celui de al doilea razboi mondial readuce in prim-plan figura spionului-patriot, care actioneaza pentru salvarea tarii sale in confruntarea cu serviciile de informatii inamice, adica germane sau japoneze, un exemplu in acest sens fiind romanele centrate pe pericolul reprezentat de spionajul hitlerist.
O data cu razboiul rece, se profileaza iarasi un nou gen, denumit de critici “fantezia de spionaj eroica”, reprezentat de romanele lui Ian Fleming si intruchipat de eroul sau principal care va face prozeliti: James Bond. Desi el insusi a fost agent, in romanele lui Fleming lumea spionajului este descrisa adesea destul de putin realist, oarecum idealizata, ceea ce a facut posibila aparitia unor personaje “anti-Bond” in romanele lui John Le Carre si Len Deighton, care nu mai au o aura eroica, ci se disting doar prin eficienta si pragmatism. Sau, cum se exprima personajul principal al romanului Spionul care venea din frig al lui John Le Carre: “Noi facem lucruri dezagreabile, pentru ca oamenii obisnuiti sa poata dormi linistiti”. De cele mai multe ori, este vorba despre “un val demistificator”: “protagonistii nu mai sunt eroi, ci pioni pe tabla de sah”.
In acelasi timp, tehnicile conspirative sunt mai bine prezentate, iar analiza politica este ceva mai nunatata.
O pozitie si mai radicala se contureaza in romanele de spionaj ale lui Graham Greene, unele dintre unele fiind, dupa parerea unor critici, inspirate de pozitia sa antiimperialista. Se ajunge chiar la ridiculizarea serviciilor secrete.
Au existat si volume in care realitatea a fost mai puternica decat fictiunea, scriitorilor revenindu-le doar rolul de “a transcrie” unele cazuri care altfel ar fi fost greu de imaginat. Un asemenea personaj de exceptie ramane Kim Philby, cea mai importanta “cartita” (agent acoperit) din perioada Razboiului Rece care a devenit “eroul” principal al unor romane.
Cronici ale razboiului rece
Ultimele decenii au adus cu sine proliferarea literaturii de spionaj, dominata de autori care singuri (sau in colaborare?) produc serii ale genului, cum este cazul lui Tom Clancy, Robert Ludlum, Frederick Forsyth si mai ales al lui Gerard de Villiers. Are loc o “tehnicizare” a genului, performantele individuale ale agentilor fiind inlocuite cu cele ale aparaturii sofisticate. Totusi, asemenea productii se constituie intr-o “cronica” a razboiului rece, tratand teme din cele mai actuale ale perioadei: confruntarile CIA-KGB, terorismul, crima organizata…
Exista sanse ca genul fictiunii de spionaj sa se perpetueze in perioada care a urmat incheierii razboiului rece? Se pare ca, din diferite motive, raspunsul este afirmativ, asa incat, dupa expresia altui specialist al domeniului, Michael Cox: “Pentru scriitori, marele joc continua”.
Alti interpreti ai genului sunt ceva mai sceptici. Constatand ca, in perioada contemporana, genul a devenit tot mai mult dominat de spectaculosul excesiv si tehnicism in detrimentul calitatilor romanesti, unii critici atrag atentia asupra pericolului ca literatura de spionaj sa se constituie in “carti de raftul doi”.
Din volumul Academia secretelor, in curs de aparitie la Editura Meronia