Galeria Colors Art, deschisă pe o străduță dintr-o zonă “office” a Bucureștilor (str. Puțul lui Zamfir, 22-24, București, în zona Dorobanți-Beller) are proiecte ambițioase și a intrat fără fandări și complexe de debutant pe piața noastră de artă. Din autoportretul pe care și l-a schițat pe site (www.colors-art.ro), înțelegem că are un picior la Paris și unul în București, și că dezvoltă această existență bicefală și cosmopolită la modul programatic: “Arta Modernă în România începe cu Constantin Brâncuși. Dar liantul care i-a unit pe toți artiștii români de la Constantin Brâncuși până la Jules Perahim, și amintim, acum, doar pe Victor Brauner și Jacques Hérold, a fost unul singur, Parisul și Școala de artă de la Paris. Toate marile mișcări artistice ale lumii, începând cu impresionismul, post-impresionismul, fovismul, cubismul, dadaismul, suprarealismul, până la artă abstractă a zilelor noastre, au început la Paris. Toți artiștii români care au trăit, au vizitat, au lucrat, au expus, dar mai ales au fost inspirați de atmosfera Parisului și, totodată aparțin Școlii pariziene, sunt prezentați de Galeria Colors Art. Fie că sunt reprezentanți ai postimpresionismului ca Michel Simonidy, Dimitrie Berea, Lucian Grigorescu, Paul Scortescu sau ai artei moderne precum Constantin Brâncuși, Marcel Iancu, Tristan Tzara, Victor Brauner, Jacques Herold, Gherasim Luca, Theodore Brauner, Aurel Cojan, Mircea Ciobanu, Magdalena Rădulescu, Alexandru Istrati, Natalia Dumitrescu etc, toți acești artiști au făcut și vor face parte mereu din Paris, vor rămâne pentru eternitate în istoria acestui oraș.” Prezentarea citată a însoțit contribuția Colors Art la expoziția “Hypnos – Images et Inconscients en Europe (1900 – 1949)”, dintre 14 martie – 12 iulie 2009, de la Paris”.
Între 20 octombrie și 20 noiembrie, Colors Art a deschis la București expoziția “Lumea magică a lui Perahim”. O expoziție de autor, prima de acest fel a galeriei bucureștene, organizată cu profesionalism, fără piese de umplutură, cu tablouri admirabil panotate și abil puse în contrapunct plastic pe simeze, cu un catalog onorabil, din punct de vedere tehnoredacțional și tipografic. Lucrările aparțin unei perioade relativ recente din creația pictorului, perioadă de eliberare creatoare și de elan aproape exclusiv suprarealist, deschisă după plecarea definitivă din țară a autorului la Paris, în 1969. Dincolo de scopul ei lucrativ, prezenta sinteză Perahim aduce numele pictorului în prim-planul atenției colecționarilor de la noi și contribuie esențial la configurarea unei imagini coerente a dimensiunii onirice a creației sale, dintr-o epocă a deplinei stăpâniri a uneltelor de lucru, atât în zona graficii, cât și a picturii de șevalet. Nu în ultimul rând, aduce un necesar omagiu pictorului dispărut în 2008 (n. 1914).
Aș numi pictura din această perioadă a lui Perahim un suprarealism soft, al seducției vizuale, fără experimente în ordinea limbajului și ocolind imaginile-șoc ale primelor avangardisme. Carote (probe de sol, sau, într-un alt înțeles al aceluiași cuvânt, amăgiri) din niște universuri paralele, populate cu ființe stranii, ale căror trupuri humanoide sunt corupte de invazia unor detalii mecanice sau a unor elemente decorative. Juxtapuneri sau stilizări à la Brauner, peisaje fantaste cu detalii “lucrate” ca în marile desfășurări ale lui Max Ernst sau, în fine, explozii vizionare ca în tablourile lui Jacques Hérold – o întreagă recuzită suprarealistă clasată intră în materia poveștilor visate de Perahim și este asimilată cu grație și fără bavurile citatului.
Poate însă că partea cea mai remarcabilă a expoziției este constituită de desenele din 1970, adică de literele antropomorfe din “Alfabetul ebraic” (foto 3-4), în care deslușim nu doar linia subtilă și valorarea expresivă, ci și fervoarea imaginativă și bucuria cu care Perahim demolează locul comun, ca în perioada entuziasmelor sale antebelice.
Un personaj cu o biografie ciudată, în care drumul de la suprealism la socialism (vezi, spre lămurire http://www.universalis.fr/encyclopedie/jules-perahim/) și înapoi la suprarealism are seninătatea unui simplu experiment plastic de atelier, lipsit de tragedii morale și de întrebări existențiale majore. Un personaj care trebuia, fie și doar prin literele cele mai arătoase ale alfabetului său artistic (1969-2008), readus în memoria publicului român.