Evenimentele din Egipt i-au inspirat pe algerieni și pe iemeniți, care au ieșit în număr mare pe străzi pentru a protesta.

Mii de protestatari au invadat sâmbătă străzile capitalei Alger, cerând reformarea politică a țării nord-africane, care este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, scrie The Wall Street Journal. “În urma ciocnirilor dintre poliție și manifestanți, pentru a dispersa mulțimea, forțele de ordine au folosit și gaze lacrimogen. Au fost arestați 1.000 de manifestanți dintre care 100 de femei”, a spus Hacene Mezoued, un oficial al Partidului pentru Cultură și Democrație (PCD), care a condus protestele.

Protestele au venit în urma demisiei de vineri a președintelui egiptean Hosni Mubarak. Potrivit oficialilor opoziției, spre sfârșitul zilei de sâmbătă grupul protestatarilor s-a dispersat. Estimările cu privire la dimensiunea mulțimii care s-a strâns în piața Concord din centrul capitalei algeriene au indicat un număr de 30.000 de protestatari. Mii de polițiști au fost chemați să împiedice dezvoltarea demonstrației. “Afară cu Bouteflika! 150 de miliarde de dolari și tot suntem săraci”, acestea au fost sloganurile protestatarilor care făceau referire la producția de petrol și la demisia președintelui algerian Abdelaziz Bouteflika, care conduce țara de 12 ani. Mohcine Belabbas, purtătorul de cuvânt al PCD, a spus că și în a doua parte a zilei manifestanții încă încercau să intre în oraș.

Potrivit agenției naționale de presă a Algeriei, poliția a reușit să oprească demonstrația și a arestat mai multe persoane. Purtătorul de cuvânt al poliției nu a vrut să comenteze această situație.

La Saana, capitala Yemenului, sâmbătă au avut loc ciocniri violente între cele aproape 4.000 de persoane care protestau împotriva regimului și susținătorii puterii.

Protestele au continuat și ieri, când protestatarii au încercat să ajungă în fața palatului prezidențial, dar au fost opriți de poliție. La scurt timp, opoziția a fost de acord să se așeze la masa negocierilor cu președintele Ali Abdullah Saleh, care încearcă să înăbușe din fașă o revoluție precum cea din Egipt.