Aliz Kosza, una dintre cele mai cunoscute femei din top-managementul românesc, care a condus producătorul de vopsele Fabryo în ultimii patru ani și jumătate, părăsește compania, mandatul său fiind preluat de la 1 august de Dragoș Militaru, care a fost timp de un an chief marketing officer al Fabryo.

“După 20 de ani de carieră managerială și peste 30 de ani de muncă, doresc ca, în perioada care urmează, să structurez și să împărtășsec toată experiența acumulată și cu alți lideri, manageri sau potențiali lideri de organizație, dintr-o postură independentă. Pentru această misiune m-am pregătit toată viața, iar acum este momentul să o urmez, evident, după o perioadă de vacanță binemeritată”, a declarat Kosza.

Kosza, 52 de ani, a ocupat de-a lungul timpului poziții de top-management în companii din diverse industrii, precum Mol România (petrol) sau Orkla Foods România (bunuri de larg consum). De asemenea, anterior, Kosza a mai lucrat în cadrul unor companii multinaționale precum Procter&Gamble, Nestle, Gilette, Johnson&Johnson sau Kraft.

Noul director al Fabyo, Dragoș Militaru, a ocupat anterior poziția de director comercial în cadrul UPC România, fiind responsabil de strategia de marketing și vânzări pentru segmentul rezidențial. Din 1995, a lucrat timp de 15 ani în industria băuturilor răcoritoare în cadrul Coca-Cola HBC, unde a parcurs numeroase etape, de la sales manager, la market manager pentru România și Republica Moldova, până la market operations director pentru Europa de Sud-Est. Militaru a absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații din cadrul Institutului Politehnic București și deține o specializare în management strategic avansat obținută la IMD Elveția.

Fabryo a înregistrat anul trecut afaceri de circa 126,5 milioane de lei (29,8 milioane de euro), în scădere cu 7,1% față de anul anterior, potrivit Ministerului de Finanțe. Compania, care a încheiat anul 2011 cu 252 de angajați, concurează pe piață cu jucători precum Kober, Daw Bența, Atlas Corporation sau Azur Timișoara.