Allianz, liderul asiguratorilor germani si unul dintre cei mai mari din lume, doreste sa preia in totalitate banca Dresdner Bank, a treia ca marime din Germania.

Tranzactia este evaluata de analisti la aproape 20 de miliarde de euro (17,6 miliarde de dolari), relateaza Financial Times.

Societatea nou creata va deveni un adevarat colos al industriei financiare europene, cu o valoare de piata estimata la 100 de miliarde de euro.

“Allfinanz” (numele probabil al institutiei rezultate) se doreste a fi o varianta germana a liderului mondial in domeniu, grupul american Citigroup, care ofera intreaga gama de produse si servicii financiare.

Munich Re, a doua companie de asigurari din Germania, ar putea urma calea deschisa de Allianz, unindu-si destinul cu cel al HypoVereisbank, cea de-a doua banca germana.

Pe de alta parte, cel mai important asigurator european, compania franceza AXA, doreste sa incheie o alianta de distributie cu Deutsche Bank, liderul industriei bancare germane.

AXA va oferi servicii de asigurari prin intermediul filialelor Deutsche Bank, in timp ce serviciile Deutsche Bank 24, divizia de asigurari pentru persoane fizice, cea mai puternica divizie de retail a bancii germane, vor fi furnizate in intreaga Europa, prin intermediul filialelor AXA.

In Germania, majoritatea companiilor din sectorul financiar au detineri incrucisate de actiuni ale altor firme din domeniu, o ramasita a perioadei de dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand germanii au fost nevoiti sa-si reconstruiasca economia, iar institutiile financiare mentineau legaturi stranse.

Allianz detine deja 21,4% din capitalul Dresdner, in timp ce aceasta poseda peste 20% din actiunile companiei de asigurari.

Allianz este cel mai mare asigurator strain din Europa Centrala si de Est, cu o cota de piata de 7%, devansand ING, care detine 5%. In Romania, compania germana a patruns in luna august a anului trecut, prin achizitia pachetului majoritar al societatii Asigurari Ion ?iriac (ASIT).

ai Dresdner Bank a fost prezenta in Romania, prin intermediul parteneriatului incheiat cu banca franceza BNP Paribas, BNP-Dresdner Romania.

Insa cele doua institutii au inceput, la sfarsitul anului trecut, operatiunile de lichidare a aliantei prin care au derulat activitati comune in Europa Centrala si de Est incepand din 1991.

Afacerea a fost vanduta anul trecut bancii grecesti Egnatia Bank, iar banca germana este inca reprezentata printr-un birou, aflat chiar in sediul Allianz.

Allianz si Dresdner Bank vor fuziona intr-o companie de 100 de miliarde de dolari

Asiguratorul german Allianz, cea de-a doua companie de asigurari din Europa, se afla intr-un stadiu avansat al negocierilor cu Dresdner Bank, vizand preluarea celei de-a treia banci din Germania dupa marimea activelor.

Daca tranzactia va fi finalizata, va rezulta un gigant financiar european, dupa modelul Citigroup din SUA , cu o valoare de piata de aproximativ 100 de miliarde de euro, relateaza Financial Times.

Allianz intentioneaza sa creeze o noua institutie financiara “Allfinanz”, versiunea germana a liderului mondial al serviciilor financiare Citigroup, care sa poata furniza toata gama de servicii si produse financiare.

Grupul astfel format va deveni cel mai important manager de active din Germania, cu 23 de milioane de clienti, adica jumatate din gospodariile germane.

Tranzactia va implica un complex schimb de active. Allianz si grupul din industria asigurarilor Munich Re isi vor schimba actiunile detinute in cadrul Dresdner si HypoVereisbank, a doua banca germana. Allianz detine 21,4% din capitalul Dresdner si 17,4% din actiunile HypoVereisbank.

De asemenea, Allianz este proprietarul a peste 20% din actiunile Munich Re. Pe de alta parte, Munich Re poseda 5,9% din capitalul Dresdner si 5% din HypoVereisbank, detinand si peste 20% din actiunile Allianz.

Termenii acestei tranzactii nu sunt inca foarte clari, dar analistii cred ca va fi vorba atat de fonduri cash, cat si de transferuri de actiuni. De asemenea, vor avea loc restructurari semnificative ale holdingurilor la care cele doua companii detin participatii.

Daca conducerile si actionarii celor doua institutii se vor pune de acord si daca organismele de reglementare concurentiale vor aproba fuziunea, tranzactia va constitui un important pas in directia consolidarii industriei financiare germane si chiar europene.

Pe de alta parte, se vor elimina o mare parte a detinerilor incrucisate de actiuni ale companiilor din acest sector, o mostenire ramasa din perioada ulterioara celui de-al doilea razboi mondial, cand economia a fost reconstruita, iar institutiile financiare mentineau legaturi stranse.

Fuziunea dintre cel mai important asigurator si una dintre cele mai mari banci din Germania a fost subiectul unor speculatii frenetice la Frankfurt, principala piata de capital germana.

De la esecul planurilor sale de fuziune cu Deutsche Bank, care i-au afectat grav profitabilitatea, Dresdner a fost considerata o tinta favorita de preluare.

Anuntul Consiliilor de Administratie ale celor doua companii este asteptat in cursul acestor zile, desi nici una dintre institutiile implicate nu a fost de acord sa comenteze informatiile aparute in presa. Unul dintre observatori a afirmat insa: “aceasta tranzactie este o afacere de familie “.

Fuziunea Allianz-Dresdner ar putea implica crearea unui holding nou, cu divizii separate vizand activitatile de asigurare, oferirea de servicii bancare de retail (operatiuni cu persoane fizice si firme mici), si activitatea de banca de investitii.

Noua structura reflecta modelul stabilit anul trecut in cadrul negocierilor de fuziune dintre Commerzbank si Dresdner. Planul propus de cele doua institutii va mentine Dresdner Kleinwort Wasserstein, divizia de investitii a bancii germane, in noua entitate, divizie care se integreaza in gama de produse pe care Allianz doreste sa le promoveze.

In acest an, Allianz a purtat negocieri cu mai multe firme de prim rang din industria financiara. Negocierile purtate cu Deutsche Bank, cea mai mare banca germana, privind un acord de cooperare care i-ar fi asigurat liderului asiguratorilor din Germania accesul la baza de date a Deutsche Bank 24, cea mai puternica divizie de retail a bancii germane, treneaza de mai mult timp.

De asemenea, Allianz ar putea incheia un acord de cooperare cu banca americana de investitii Merrill Lynch, prin intermediul caruia ar obtine accesul la reteaua de distributie a bancii de investitii americane.

In schimb, Allianz si-ar putea pune la dispozitie propria retea de distributie pentru vanzarea produselor financiare ale Merrill Lynch. Insa nici aceste discutii nu par a avea vreun viitor, avand in vedere ca, la inceputul saptamanii, discutiile au fost intrerupte.

Allianz este cel mai mare asigurator strain din Europa Centrala si de Est, cu o cota de piata de 7%. Firma este liderul pietei de asigurari in Ungaria, numarul doi in Bulgaria si numarul trei in Romania, obiectivul sau fiind acela de a se situa intre primele cinci companii de asigurari pe fiecare din pietele pe care activeaza.