Visual Fan, companie brașoveană care comercializează sub brandul propriu Allview diverse produse electronice, a lansat primul său telefon mobil propriu care se poate conecta la rețele mobile 3G și la re­țele Wi-Fi – proiect anun­țat de companie la începutul acestui an. Telefonul, care se asea­mă­nă cu un cele produse de compania canadia­nă RIM (Black­berry), poate funcționa simultan cu două cartele sim și costă aproximativ 500 de lei (120 de euro).

“Am vândut 1.500 de unități în 17 zile”, a declarat pentru ZF Lucian Peticilă, directorul general al Visual Fan. “Telefonul este disponibil și prin rețele de retail GSM precum Germanos, Fonomat sau Euro-GSM, iar unele dintre ele aplică subvenții telefonului, dacă este achiziționat cu abonamente”, a adăugat el.

Telefonul, denumit Allview Q1 G3T, permite recepționarea mesajelor e-mail printr-o aplicație care, potrivit companiei, permite reducerea volumului de date transferat pe mobil. “Aplicația de PushMail permite primirea automată pe telefon a mesajelor din contul de e-mail de la serviciu și din conturile personale precum Gmail, Hotmail sau Yahoo!. Prin PushMail Mobiquus, traficul de date și implicit costurile conexiunii sunt reduse prin funcția de comprimare a fișierelor”, potrivit reprezentanților Allview. Mobilul permite deschiderea fișierelor de tip Adobe Reader (pdf), a arhivelor și a documentelor de tip imagine sau video și a tuturor fișierelor din suita Office, inclusiv Microsoft Office 2007.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, compania este deținută integral de Camelia Cotună, 36 de ani, din Brașov. Visual Fan a înregistrat în 2008 un profit brut de 40.000 de euro, la afaceri de 2,6 milioane de euro.