Avansul mai lent al creditelor si inasprirea conditiilor de finantare sunt doua evolutii “foarte posibile” in urma crizei creditelor ipotecare riscante din SUA, dar care nu ar trebui sa opreasca redresarea economica, a declarat comisarul european pentru Economie, Joaquin Almunia, citat de Reuters.
“Este foarte posibil sa observam un avans mai lent al creditarii, inasprirea conditiilor de finantare, sau, atlfel spus, instaurarea unor conditii mai putin favorabile decat cele actuale”, a declarat comisarul european pentru Economie si Afaceri Monetare, intr-un interviu pentru ziarul El Pais.
El a adaugat ca ramane de vazut in ce masura aceste evolutii vor afecta populatia si companiile.
“Nu exista niciun motiv ca turbulentele din sectorul financiar sa puna capat unei etape de redresare economica, ale carei fundamente sunt foarte solide”, a afirmat Almunia. Mediafax