Creditul neguvernamental ar putea creste in acest an cu 40%, la 38 miliarde de euro, cel mai important avans urmand sa fie inregistrat de imprumuturile acordate persoanelor fizice, a declarat, aseara, presedintele executiv al Alpha Bank, Sergiu Oprescu.

“Anul trecut, imprumuturile din sectorul de retail aveau o pondere de 30% in creditul neguvernamental. Estimez ca in acest an ponderea va ajunge la circa 50%, iar restul va fi acoperit de creditele pentru corporatii”, a spus Oprescu in cadrul unui seminar economic organizat de Chartered Financial Analyst (CFA) Romania si Finmedia.

Oprescu a explicat ca ritmul accelerat de crestere va fi determinat, intr-o anumita masura, de competitia din sectorul bancar, fiecare institutie de credit deschizand cat mai multe unitati si lansand din ce in ce mai produse.

De asemenea, noile reglementari ale Bancii Nationale a Romaniei, privind creditarea, vor contribui la avansul imprumuturilor.

Pe de alta parte, nivelul depozitelor atrase de la populatie se vor mentine la un nivel relativ redus, a aratat Oprescu. Mediafax