Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) – una dintre cele
mai mari companii locale, a înregistrat în doar trei luni din iunie
până în septembrie un profit net de 102,6 mil. lei (24,9 mil.
euro), în creștere cu 90% față de același interval din 2009.
Câștigul obținut în trimestrul trei echivalează cu întreg profitul
bugetat de companie pe anul 2010, de 31,5 milioane de dolari (99,4
milioane de lei la cursul din prezent de 3,157 lei/dolar).
Rezultatele vin în contrast cu cele înregistrate în primele șase
luni, când compania raportase profit în scădere cu 18%, dar și cu
semnalele date de conducere, care în luna octombrie și-a ajustat în
sens negativ estimările de profit pe anul 2010, coborând cu 42%
ținta de câștig pe anul curent. În trimestrul al treilea, afacerile
Alro și-au accelerat creșterea, acestea avansând la un ritm de 47%
față de perioada iulie-septembrie din 2009 și s-au cifrat la 461,2
milioane de lei (108,4 milioane de euro). În prima jumătate a
anului, afacerile Alro urcaseră cu 29,5%.
În aceste condiții, Alro a obținut în trimestrul al treilea un
profit din exploatare de 88,2 mil. lei, de 2,4 ori mai ridicat
comparativ cu aceeași perioadă din 2009.
Câștigul companiei din T3 a fost influențat pozitiv și de profitul
înregistrat pe partea financiară, în valoare de 34 mil. lei, și
datorat cel mai probabil influenței pozitive a cursului valutar
care a cauzat în primul semestru pierderi semnificative companiei.
Prețul aluminiului a urcat puternic pe piețele internaționale
începând cu luna iunie, de la acea dată și până în prezent cotația
aluminiului apreciindu-se pe Bursa din Londra cu circa 27 de
procente, la un nivel de 2300 – 2400 de dolari/tonă.
În vara anului 2008, cotația aluminiului s-a menținut o perioadă
scurtă peste nivelul de 3.000 de dolari/tonă, pentru ca mai apoi să
scadă drastic după declanșarea crizei, până la circa 1.300 de
dolari/tonă la începutul anului 2009.
Titlurile Alro Slatina (ALR) scădeau ieri după rezultate cu 0,4%,
la un nivel de 2,85 lei/titlu. Compania este controlată de
investitori ruși prin intermediul grupului Vimetco și are o
capitalizare de 473 milioane de euro.
adrian.cojocar@zf.ro
Burse - Fonduri mutuale
Alro a realizat profitul bugetat pe tot anul în trim. III
Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) - una dintre cele mai mari companii locale, a înregistrat în doar trei luni din iunie până în septembrie un profit net de 102,6 mil. lei (24,9 mil. euro), în creștere cu 90% față de același interval din 2009