Parisul lupta contracronometru, iar autoritatile europene de la Bruxelles devin din ce in ce mai ingrijorate, in conditiile in care “disputa” dintre Comisia europeana si autoritatile franceze asupra dosarului Alstom a continuat la sfarsitul saptamanii trecute. “Dupa cate stim, nu se va face nimic concret in aceasta privinta,” a subliniat unul din purtatorii de cuvant ai Comisiei. In acest timp, la Paris, in notificarea remisa Comisiei europene privind planul de salvare a grupului industrial, plan prezentat de ministrul Finantelor Francis Mer si de Patrick Kron, presedintele Alstom, aceasta interventie se anunta ca “iminenta”. Era vorba “de cateva zile”… #leadend#



O miza de 110.000 de salariati



La o zi dupa anuntul statului francez de a efectua o infuzie de 300 de milioane de euro in capitalul Alstom, coroborat cu promisiunea de garantare a noilor depozite bancare, calendarul acestei operatiuni vine parca sa mai linisteasca spiritele. Comisia Europeana a evitat sa declare, in mod direct, ca ajutorul statului francez pentru aceasta companie va provoca o distorsiune a concurentei in Uniune. Reprezentantii europeni au insistat asupra faptului ca orice injectie de capital trebuie sa obtina in prealabil avizul Comisiei. Din punct de vedere juridic, argumentul nu poate fi combatut.



Imposibil, raspunde totusi Parisul: chiar daca oficialii de la Bruxelles vor demara o ancheta amanuntita in acest caz – ceea ce este foarte probabil -, investigatia ar dura mai mult de un an. Intre timp, Alstom s-ar fi scufundat deja, antrenand in aceasta cadere 110.000 de salariati, din care 78.000 numai in Europa. O cifra care “se va dubla, daca se iau in calcul si subcontractorii,” a declarat Francis Mer. Tocmai in aceasta dimensiune sociala rezida atuul forte al guvernului francez.



Statul investitor



Dar adevaratul mar al discordiei tine, conform regulilor europene, de natura sprijinului financiar acordat de stat. In interiorul statului francez, dezbaterea are la baza cei 300 de milioane de euro acordati sub forma unor fonduri proprii. Mesajele trimise de la Paris sunt contradictorii. Oficlialitatile de la Bercy confirma ca aceasta suma se inscrie in cadrul “ajutoarelor de restructurare”, a caror justificare necesita un studiu indelung si aprofundat. Dar din surse apropiate de acest caz, s-a lasat de inteles ca Bercy va pleda pentru faptul ca participarea sa in capitalul Alstom este, conform vocabularului folosit la Bruxelles, aceea a unui “investitor in economia de piata privata”. Altfel spus: a prelua 31,5% de la un gigant industrial care se afla pe punctul de a da faliment este o buna afacere financiara. La fel ca in cazul France Telecom, care a beneficiat de 9 miliarde in aceleasi conditii, Bruxelles nu are cum sa se amestece in aceasta operatiune.



Dar oficialitatile parizene sunt constiente de fragilitatea acestui rationament. Atunci care este justificare pentru acest discurs duplicitar? In acest razboi economico-diplomatic, temerile referitoare la situatiile din trecut sunt numeroase. “Evocarea argumentului de investitor avizat va permite Alstom sa castige timp,” a afirmat un expert in drept concurential. In traducere libera, acest lucru inseamna ca atata timp cat se tot schimba argumente juridice asupa naturii ajutoarelor, un alt subiect arzator – cel al “distorsiunii concurentei” – este impins catre o data ulterioara.



Cote de piata



In aceasta situatie, conform unor surse apropiate de acest caz, oficialii de la Bruxelles ar putea cere companiei franceze Alstom sa reduca, apoi sa limiteze pentru o anumita perioada de timp cota de piata in mai multe tari ale Uniunii. Atat Germania cat si Marea Britanie ar putea fi luate in considerare.



Al doilea aspect al acestui dosar este ca restructurarea insotita de interventia statului trebuie sa asigure o intoarcere a rentabilitatii perene a grupului, conform cerintelor de la Bruxelles. Unii experti estimeaza ca, atunci cand Alstom a alcatuit un plan vast de restructurare, cuprinzand 3 miliarde de euro din cesionarea activelor si reducerea a 5.000 de locuri de munca in Europa, cei de la Bruxelles ar putea mari pretentiile. Indiferent daca rolul consiliilor statului pentru rmatoarele cateva saptamani va fi acela de a demonstra contrariul. In aceasta situatie, unii observatori preconizeaza ca polul hidraulic, al carui cifra de afaceri valoreaza un miliard de euro, ar putea intra in vizor. Alti comentatori evoca un neangajament, cel putin partial, al santierelor din Atlantic.



In acest context, Siemens, principalul concurent european al Alstom, va fi audiat de serviciile Comisiei europene de concurenta, condusa de Mario Monti. Sau, dupa cum cred analistii, grupul german, care tocmai a cumparat divizia de turbine industriale ale Alstom pentru 950 de milioane de euro, nu va fi indiferent la o eventuala scoatere pe piata a unora dintre activitatile Alstom.



Dosarele “buclucase”



Cat despre interventia statului francez in economie, serviciile de concurenta ale UE au alte trei dosare in curs de examinare: France Telecom, Bull si EDF. Iar aceste afaceri grele, foarte importante din punct de vedere economic si politic, se adauga unei liste deja lungi a interventiilor statului francez care sunt trecute prin furcile caudine ale Comisiei Europene si care vizeaza proceduri care s-au transformat uneori in conflict deschis.



Salvarea France Telecom ilustreaza aceste relatii, adesea, dificile. Mario Monti, seful Comisiei europene privind concurenta, a deschis, in mod oficial, la sfarsitul lunii ianuarie din acest an, o ancheta asupra unei operatiuni pe care guvernul francez nu a considerat-o atat de utila incat sa i-o aduca la cunostinta. Miza este enorma. Statul, actionar majoritar al operatorului de telecomunicatii, i-a acordat un avans de actionar de 9 miliarde de euro, intr-o prima etapa. Avansul s-a transformat apoi intr-o investitie, deoarece statul francez a participat cu 9 miliarde de euro la cresterea de 15 miliarde de euro a capitalului France Telecom. Pentru Paris, aceste opertiuni nu constituie deloc un ajutor de stat, ci rezida mai degraba dintr-un comportament al unui “investitor avizat” in cadrul unei operatiuni de piata. Dar Comisia europeana a considerat ca acest argument merita o analiza aprofundata.



Alt dosar aflat pe biroul lui Mario Monti, este cel referitor la cazul Bull, grupul francez de informatica care, in urma unui ajutor de cateva miliarde de euro, a trait sub perfuzia statului inainte de a se privatiza, s-a vazut cu un ultim ajutor de 450 de milioane de euro din partea guvernului condus de Lionel Jospin in perioada 2001 – 2002. Pe atunci, statul detinea 16,3% din grup si voia sa evite un faliment care ameninta ultimul supravietuitor din informatica europeana. Grupul, care trebuia sa-si ramburseze imprumuturile inainte de 17 iunie 2003, nu si-a respectat angajamentul, atragandu-si astfel mania celor de la Bruxelles care l-au somat sa ramburseze urgent catre statul francez acel avans, cu tot cu dobanda de 16 milioane de euro. In realitate, Bull nu se va putea achita de aceasta datorie atat timp cat nu va gasi investitori noi care sa intre in capitalul sau.



EDF face in egala masura obiectul de studiu al serviciilor privind concurenta. Autoritatile de la Bruxelles au inceput, in aprilie anul trecut, o ancheta asupra acordarii unei garantii nelimitate din partea statului francez de care EDF a beneficiat de facto in baza statutului sau de institutie publica cu caracter industrial sau comercial. Cei de la Bruxelles vad in asta inca un sprijin in favoarea conditiilor de finantare pentru EDF, dar care sunt considerate incompatibile cu piata liberalizata pe care activeaza acest operator. Vigilenta Comisiei este tot mai mare cu cat campaniile de extindere ale EDF, in special in Italia, au fost contestate de mai multe state membre care acuza lipsa de deschidere a pietei franceze a electricitatii.



Viitorul Alstom, in dubiu



Insasi piata ramane circumspecta in privinta viitorului grupului energetic si de transport. Dupa ce a pierdut un sfert din valoare in doua sedinte, actiunile Alstom au mai luat avant in ultima perioada. Cresterea de capital prevazuta pentru aceasta toamna face ca planul de salvare a Alstom sa aiba mai putina importanta pentru actionarii actuali. Odata cu lansarea emisiunii de actiuni si obligatiuni, numarul titlurilor Alstom ar trebui sa fie inmultit cu cinci. De unde si primirea mai degraba glaciala si rezervata a pietei fata de operatiunea de la inceputul saptamanii trecute.



Cu siguranta, sprijinul financiar al statului francez pentru a salva Alstom de la faliment poate sa-i linisteasca pe investitori in privinta bilantului grupului industrial. Dupa restructurarea pasivelor, printr-o reesalonare a imprumuturilor bancare si doua mariri de capital, Alstom ar putea, intr-adevar, sa aduca rata sa de indatorare la un nivel mai rezonabil. Analistii financiari estimeaza o rata a datoriilor nete din fonduri proprii la aproximativ 150% pana in doi ani, fata de 360% cat este in prezent. Totusi, planul de salvare nu solutioneaza problema de fond a grupului: insasi viabilitatea activitatii sale.



Analistii sunt de accord ca in starea actuala exploatarea Alstom nu va genera cash – flow disponibil inainte de 2005 – 2006. “Pierderile din divizia de transporturi si din cea de energie au afectat rezultatul operational al Alstom in timpul exercitiului in curs, si fara indoiala ca va avea urmari si asupra viitorului,” a explicat un analist pentru Le Figaro.



Dar incertitudinile privind Alstom stau in picioare.



Alstom trece la disponibilizari in 2005



Conducerea grupului francez a confirmat ca planuieste o reducere cu pana la 50% numarul angajatilor britanici. Aproximativ jumatatea din cei 10.000 de muncitori ar putea fi diponibilizati in urmatorii doi ani.



Angajatii Alstom care lucreaza acum in transmiterea si distributia de energie, circa 3.500 de oameni, s-ar putea tranfera la Areva, centrala franceza de energie nucleara. Areva spera ca va putea cumpara la sfarsitul anului aceasta divizie, care are operatiuni la Stafford, Kingsgrove si Rugby.



Alte 1.000 de slujbe vor disparea din fabrica din Birmingham de construire a trenurilor, unde produtia va inceta anul viitor. Alti 500 de membri ar putea fi afectati de restructurarile Alstom in Marea Britanie, in urmatorii doi ani. Producatorul trenurilor de mare viteza (TGV) a pus aceste disponibilizari pe seama lipsei unei piete franceze adecvate in domeniul echipamentelor feroviare si de energie, dar si pe faptul ca guvernul nu a acordat indeajuns de mult sprijin.



Alstom este o companie internationala specializata pe infrastructura pentru energie si transport. Numai in Franta, Alstom are 27.000 de angajati, peste 70 de locatii care includ 45 de fabrici. Alstom este prezenta pe piata energiei prin activitatile sale in domeniul producerii, transmiterii si distributiei de energie, iar pe piata transporturilor prin activitati in domeniul feroviar si maritim. Sediul Alstom din Franta se afla in Paris, iar presedintele companiei pe aceasta zona este Robert Mahler. Compania este cotata la Paris, Londra si New York.