Literatura culinară este terenul tuturor posibilităților. Cum ar fi fost, de pildă, dacă, în meciul de deschidere, în loc de Bafana-Bafana și echipa lui Cuahtemoc Blanco s-ar fi întâlnit “bibilica asezonată cu portocale” și o porție de burrito? Ar mai fi sunat enervant mii de vuvuzelas?!? Sau, dacă, în aceeași primă zi, nu s-ar fi ciocnit Franța lui Ribery cu Uruguayul lui Diego Forlan, ci o capodoperă a vechii gastronomii precum “blanquette de veau” (faimoasa tocană de vițel cu sos alb) și un consistent “chivito” (ceva între sandviș și shaorma, dar peste măsură de gustos)?
Să luăm, la întâmplare, o grupă. Grupa F: Italia, Paraguay, Noua Zeelandă, Slovacia. Se va juca în stil Serie A, cu accent pe rezultat? Sau cu dezinvoltura, uneori irațională, a Americii de Sud? Ori pe baza unei tactici împrumutate din rugby? Sau cu rigoarea germanică, altoită pe un trunchi mitteleuropean? Să recunoaștem, o grupă prea puțin atractivă, cel puțin în termeni fotbalistici. Însă, dacă am opune un biftec florentin (cu carnea de bou alb asezonată temeinic, apoi ornată cu feliuțe de lămâie de Sorrento și roșii uscate la soare) unei plăcinte guarani cu orez și carne (dublate de un pahar de yerba mate) sau am trimite la luptă dreaptă o porție de vită cu chili și sos de prune versus niște rulouri de piept de curcan înfășurat, dimpreună cu șunca și cașcavalul de rigoare, pe trunchiuri involte de sparanghel? Nu-i așa că, deodată, meciurile gastronomice ar deveni pasionante? Fotbal frugal sau festin fabulos?
Întrebarea e, desigur, una retorică. Pe orice om normal, în condițiile în care noi nu am mai ajuns în Africa de Sud, mâncarea ar trebui să-l intereseze mai mult. Este acesta doar un exercițiu de ficțiune? O parabolă căznită la foc mic, precum un exercițiu de temporizare în maniera păcătoasă a unui Angelo Niculescu de altădată?
…Adevărul este că, oricât aș fi căutat o carte despre fotbal la fel de pasionantă precum un meniu cosmopolit, nu aș fi găsit ușor un exemplu consistent (era să scriu …sățios). Nici măcar “Frumoasele noastre duminici” a lui Ioan Chirilă. Nici măcar romanele lui Brian Glanville. Or, voi fi fiind eu într-o dispoziție bulimică, mai știi?