Mai este o saptamana pana vom sti oficial daca Banca Agricola se poate vinde sau nu. aansele erau minime inca din 8 august, cand a expirat precedentul termen pentru aceasta privatizare. S-a vazut atunci ca unicul ofertant nu vrea sa ia banca asa cum este, ci ar prefera-o mai curata si mai capitalizata.
Mesajul fiind ca daca Guvernul tine mortis sa o vanda – pe bani putini, se intelege – trebuie sa plateasca mai intai.
Ce mai e nou? Dupa ce ca aveam un singur ofertant, aflam acum ca Banca Agricola a Greciei, una dintre cele trei piese ale consortiului si, dupa toate probabilitatile, si cea care ar fi urmat sa dea grosul banilor, se retrage de tot. In aceste conditii, la ce ne putem astepta la termenul din 8 septembrie? La ce altceva decat la un nou esec, chiar daca va fi indulcit” printr-o alta amanare.
Evolutia Bancii Agricole este de acum arhicunoscuta, iar disputele in legatura cu “cine sunt vinovatii” nici nu puteau avea o alta traiectorie decat cele referitoare la defuncta Bancorex: vinovati sunt raul, ramul si cine ne-a lasat aici, in bataia furtunilor istoriei; si in orice caz, gaurile si pierderile sunt, daca nu mostenite de la “ceilalti”, atunci provocate de “conjunctura”.
Cum cifrele nu mint, n-au culoare politica si nici emotii, nu strica sa le reamintim. Realitatea cifrelor spune ca Banca Agricola a costat pana acum bugetul cel putin 800 milioane de dolari, prin prima actiune de “curatare” din 1997 si prin varsarea unor credite neperformante in ograda AVAB; ca afacerea Bancorex costa acelasi buget in jur de doua miliarde de dolari.
Cei care sustin ideea ca statul ar trebui sa pompeze alte 150 de milioane de dolari in Banca Agricola argumenteaza ca lichidarea acesteia ar costa dublu. Oriunde in lume, restructurarea sistemului bancar a costat gramezi de bani, mergand pana la jumatate din PIB, cum a fost in Argentina.
Chiar zilele trecute guvernul japonez a anuntat ca va aloca 28 de miliarde de dolari pentru a salva si a putea vinde o singura banca. Argumente si exemple exista destule.
Cand e vorba de bani, problema este una singura: daca ii ai sau nu; si daca nu-i ai, daca ti-i da altcineva sau nu. Mai suporta bugetul fie si cele 150 milioane de dolari pentru o cosmetizare a Bancii Agricole inainte de un ipotetic maritis?
Nu, sau in orice caz nu si daca guvernul, acesta sau viitorul, vor simultan si sa mareasca salariile bugetarilor si pensiile, si sa carpeasca spitalele, si sa plateasca datoria interna, si sa mai investeasca ceva. O directie sau alta trebuie asumata si trebuie mers pe ea pana la capat, cu conditia sacrificarii altor cheltuieli.
Deci, daca este sa se bazeze pe resursele interne, Guvernul n-are decat o varianta: sa admita ca n-are bani si sa spuna “luati-o fratilor, asa cum e, fie si numai pe un dolar, numai luati-o”.
Daca potentialul cumparator tot n-o vrea, acelasi Guvern nu poate decat sa declare un faliment cinstit al bancii si sa plateasca atat cat costa lichidarea. Eventual sa mai limiteze proportiile dezastrului prin “lipirea” unei parti a bancii la alta banca de stat, dupa modelul Bancorex.
Varianta unei noi injectii de capital are, pe langa costul efectiv, un defect major, acela ca devine un precedent periculos. De ce sa nu ceara orice intreprindere cu pierderi bani de la stat, pe motiv ca altfel nu o cumpara nimeni? ai de ce sa nu pretinda potentialii cumparatori ai acestor intreprinderi o afacere adusa pe zero cu bani de la statul roman?
Exista resurse externe pentru curatirea sistemului bancar si a industriei romanesti? Nu prea, de vreme ce nici un imprumut de “ajustare structurala” de la Banca Mondiala nu a depasit 300 de milioane de dolari.
Atunci, pe ce sa ne bazam cand ne propunem noi si noi injectii de capital? Pe faptul ca pisica moarta trece asupra altui Guvern?
Una dintre binefacerile democratiei este alternanta la guvernare, care face ca, odata si-odata, cine vine la Putere sa plateasca nu numai greseli mostenite de la altii, dar si propriile greseli, facute pe cand a guvernat data trecuta.
In cazul nostru, daca o serie de decizii economice gresite pe vremea guvernului PDSR au facut ca Banca Agricola sa fie pe muchie de cutit, putem presupune ca, daca sperantele acestui partid ca va guverna din nou dupa alegerile din toamna se implinesc, PDSR va prelua si o parte din povara notei de plata a restructurarii bancilor. Frumoasa morala. Pacat ca nu ne incalzeste cu nimic.
Pentru ca bugetul statului nu este o notiune abstracta, ci este o suma de bani adunata de la fiecare contribuabil, fie ca e cetatean particular sau companie, pe care guvernul o cheltuieste mai bine sau mai prost. Iar contribuabilii, din nefericire, nu platesc taxele prin rotatie, din patru in patru ani, ci tot timpul.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.