Retailerul de electronice si electrocasnice Altex a anuntat pentru luna aprilie a acestui an vanzari de 26 de milioane de euro (TVA inclusa), mai mult decat dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Dupa primul trimestru al acestui an, Altex ajunsese la un nivel al vanzarilor de 60 de milioane de euro (TVA inclusa).
Cresterea a fost determinata, spun reprezentantii Altex, de evolutia pietei de retail, dar si de extinderea rapida a retelei de magazine. Altex a vandut, potrivit propriilor estimari, 13.500 de televizoare color, 8.500 de frigidere si cate 7.000 de masini de spalat si aragazuri, dar si 8.000 de aspiratoare.
“Vanzarile din categoria IT&C au crescut in aprilie cu 15,5% comparativ cu luna martie a acestui an. La mare cautare au fost si aparatele de aer conditionat, vanzarile s-au triplat comparativ cu luna martie, ceea ce marcheaza, de altfel, debutul sezonului la aceste produse”, adauga reprezentantii Altex. Estimarile Altex pentru acest an vizau depasirea nivelului de 220 de milioane de euro. Altex a anuntat ca va lansa propria societate de credit de consum, al carei capital social se va ridica la 20 milioane de euro.
Altex detine retelele de magazine de electronice si electrocasnice Altex, Altex Megastore (un concept destinat magazinelor cu suprafata de peste 1.000 de metri patrati) si Media Galaxy (concept destinat magazinelor cu o suprafata de peste 2.000 de metri patrati) si a realizat anul trecut vanzari (cu TVA) de 170 de milioane de euro.
Retailerul opera la sfarsitul anului trecut 115 magazine Altex, sase Altex Megastore si patru Media Galaxy. ionut.bonoiu@zf.ro