Omul de afaceri Dan Ostahie, proprietarul și președintele retailerului de electronice, electrocasnice și produse IT Altex, crede că nu vom mai vedea un consum de amploarea celui din perioada de boom, dar apreciază că un nou vârf, însă de o altă amplitudine, urmează în 2012.
“În perioada de boom oamenii cumpărau pentru a-și satisface o nevoie acumulată din trecut. Atunci ei și-au satisfăcut nevoile pentru astfel de produse. În 2012 oamenii vor face din nou achiziții, însă pentru perioada 2009-2010. Acest an va fi un nou an de vârf, însă nu de aceeași dimensiune”, spune Ostahie.El explică faptul că piața de profil nu poate fi păcălită. Numărul produselor achiziționate nu se schimbă, ci doar momentul achiziției. “În 2009 românii au amânat achizițiile.
Anul trecut cei care au cumpărat au făcut-o din nevoie și s-au orientat spre produse de bază”, explică omul de afaceri făcând referire la toate produsele mai puțin cele de tehnologie, unde rațiunea de cumpărare este de natură emoțională.
Mai mult, în perioada 2009-2010 tehnologia a fost cea care a
susținut vânzările, după cum spune proprietarul Altex.
2011, un an banal
Altex împarte perioada 2004-2011 în trei categorii. Astfel primii cinci ani sunt catalogați ca o perioadă de dezvoltare, perioadă ce a fost urmată de doi ani de scăderi, “când am învățat jocul descreșterii”. Anul 2011 este văzut ca un an cu potențial scăzut, “un an banal, pe care nu-l vom ține minte ca fiind marcat de lucruri foarte bune sau foarte rele”, potrivit lui Cristian Moanță, directorul de marketing și comunicare al Altex. Totuși, compania Altex estimează o ușoară creștere a vânzărilor în 2011, urmată de un avans mai puternic în anul următor.
Criza financiară a lovit puternic piața retailului de electro-IT, care s-a contractat cu 40-50% în 2009 și cu 15% anul trecut. “Nu stăm la fel de bine precum alte sectoare, cum este cazul energiei, dar nici la fel de rău ca altele cum este real-estate-ul pe zona rezidențială.”
Ostahie a intrat în perioada de criză cu datorii importante, bani care i-au susținut extinderea într-o perioadă în care consumul creștea cu peste 20%. Omul de afaceri a trebuit să facă față acestei situații în condițiile în care retailul electo-IT s-a prăbușit, iar unul dintre principalii competitori, Flanco, a intrat chiar în insolvență.
Ostahie spune că deși economia își poate reveni mai repede, o
revenire a consumului se va face la o distanță de circa 12 luni,
respectiv în trimestrul patru din acest an și în 2012. Criza
financiară a modificat comportamentul consumatorilor, care dacă
în perioada de boom experimentau și erau dispuși să risipească
bani, astăzi fac alegeri după ce au analizat situația atent, se
ghidează în principal după preț și în unele cazuri decid să repare
mai degrabă decât să înlocuiască.
Din nou pe profit
Pentru cei mai mari doi jucători din retailul electro-IT anul 2010 a fost un an de creștere, după cum arată datele raportate de companii. Astfel, Altex a obținut anul trecut o cifră de afaceri de 195 de milioane de euro, în creștere cu 7% față de 2009, și un profit operațional de 3 milioane de euro față de o pierdere de 14 mil. lei (3,3 mil. euro). Domo, al doilea cel mai mare jucător după Altex, a anunțat o cifră de afaceri de 180 mil. euro, față de 170 mil. euro în 2009.
Potrivit oficialilor Altex, cota de piață a companiei este de circa 25%, ceea ce ar însemna că întreaga piață, pe care activează jucătorii mari specializați, jucătorii mici specializați și hipermarketurile și magazinele cash & carry, se ridică la circa 800 de milioane de euro, potrivit calculelor ZF. Altex a obținut creșteri anul trecut pe IT&C (13%), urmat de electrocasnice mari (8%), electrocasnice mici (6%) și electronice (4%).
Pentru anul 2011 oficialii Altex nu oferă cifre, însă spun că pe primul trimestru compania a înregistrat creșteri la toate categoriile de produse, fără a oferi un avans de ansamblu pentru întreaga companie. Cele mai mari creșteri le-au obținut produsele IT (circa 20%) și cele foto (30%), la polul opus fiind produsele mari, cu 2-3%.
Dan Ostahie este rezervat în a face previziuni deoarece “nu dorește să intre în jocul Ziarului Financiar” privind previziunile pentru 2011. Omul de afaceri face referire la un articol publicat în ZF despre faptul că bugetele retailerilor de electrocasnice revin pe creștere, unde au fost oferite cifre pentru Domo și Flanco, jucătorii doi și trei din piață. Altex nu a oferit până la data publicării articolului nici datele financiare pe 2010 și nici pe 2011, informații care au fost solicitate tuturor celor trei companii la finalul lunii aprilie.
Reprezentanții Altex spun că în 2011 vor deschide magazine și vor reloca unele unități, însă nu oferă informații privind numărul de magazine care urmează să fie inaugurate, deoarece extinderea nu este una dintre prioritățile companiei, iar deschiderile se vor face în funcție de oportunitățile din piață.