Leszek Kolakowski
Prezența mitului
Editura Curtea veche
Traducere din limba polonă de Constantin Geambașu.
Scris în 1966, acest volum a așteptat fără efect să fie publicat la editura poloneză „Czytelnik“. A apărut abia în 1972, la Instytut Literacki de la Paris, în perioada când Leszek Kołakowski, profesor la Universitatea din Varșovia, fusese îndepărtat din facultate și obligat să emigreze (în 1968), el fiind angajat în 1970 ca profesor de filozofie la Universitatea Oxford. În eseuri succesive, autorul analizează prezența mitului în epistemologie, artă, istorie, logică – mitul Rațiunii –, prezintă sensul mitic al iubirii, al libertății, mitul filozofic sau religios, care permite să depășim conștiința fenomenului de înstrăinare, mitul social și politic, discută trăinicia și labilitatea mitului, trecerea prin intermediul limbii dincolo de granița experienței, dorința de a transfera conținutul însuși al conștiinței mitice în cuvinte prin intermediul cărora s-ar putea manipula cu aceeași dezinvoltură ca și în cazul bagajului obișnuit al limbajului care organizează experiența. Valori filozofice remarcabile sunt prezentate cu eleganța stilului propriu lui Kołakowski-eseistul.
Leszek Kołakowski este celebrat universal drept filosoful Solidarității, gânditorul care, alături de papa Ioan Paul al-II-lea și dizidenții polonezi, a formulat ideile ce au dus la apariția unei mișcări sociale non-violente antitotalitare, o revoluție a clasei muncitoare, poate unica dacă a existat vreuna vreodată, care a generat căderea regimului comunist în Polonia și a declanșat transformările din 1989.
În întreaga sa operă, o mărturie a căutării neobosite a demnității într-un secol în care barbarismul a renăscut și regimurile totalitare au ucis milioane în numele unor minciuni ideologice fetișizate, Leszek Kołakowski a apărat eroic acele valori non-negociabile precum libertatea, civilitatea și responsabilitatea. Filosoful a rămas întotdeauna fidel principiului că adevărul există și nu poate fi divizat în elemente care se află în conflict unul cu celălalt, iar scrierile lui Kołakowski reprezintă un important avertisment asupra faptului că ideile chiar contează și că ideile greșite pot avea consecințe catastrofale.
„Această cărticică – scrie autorul în introducere – este o sinteză succintă a unei lucrări inexistente, de a cărei versiune mai extinsă vor fi cruțați, mai mult ca sigur, cititorii ei potențiali. Am ținut ca ea să fie succintă, ca urmare să fie lipsită, atât cât e posibil, de exemple, anecdote istorice, note de subsol, nume, citate, referințe, clasificări extinse, digresiuni, obiecții, polemici. Atributul conciziei reprezintă prețul unor defecțiuni generate de o oarecare ariditate, de monotonia și insuficiența unei așa-numite documentații obiective. Ea nu este nici o lucrare științifică (mai ales în domeniul studiilor de religie, al mitografiei, sociologiei sau psihologiei mitului), ci o încercare de a prezenta un anumit punct de vedere cu privire la o chestiune sensibilă, prezentă necontenit în filozofia culturii: această chestiune se referă la localizarea, în cultură, a producției creatoare de mituri, din punctul de vedere al trăsăturilor structurale ale conștiinței umane.
Cuvântul mit, a cărui definiție nu voi căuta s-o formulez cu exactitate nicăieri și al cărui sens – cum ne imaginăm – va reieși din întregul demonstrației, necesită o anumită precizare inițială. Sfera lui se intersectează cu sfera desemnată de cercetările din domeniul religiei. Cuprinde o parte – ce-i drept, genetică, deși cantitativ nesemnificativă – a miturilor religioase, și anume a celor primare; mai cuprinde, în plus, anumite constructe (în subsidiar sau în mod explicit) din viața noastră intelectuală și afectivă, și anume pe acelea care ne permit să legăm între ele, teleologic vorbind, componente condiționate și variabile ale experienței, prin raportare la realități necondiționate (cum ar fi «existența», «adevărul», «valoarea»). Caut să argumentez această identificare printr-o identitate esențială a funcțiilor pe care le îndeplinesc aceste produse diferite ale activității spirituale umane; de asemenea, încerc să explic prin ce se manifestă caracterul indispensabil al acestor funcții în viața culturii; totodată, în ce sens ele sunt sau nu capabile să co-existe cu efortul tehnologic și științific.
Caracterul mitologic al acestor constructe secundare se constituie în ideea principală a demonstrației. Echivalarea lor cu mitul în sensul primordial al cuvântului devine eficientă datorită unei funcții extrem de importante. Nu iau în conside-i.nv acele calități ale mirului – mai ales pe cele narative –, care legitimează examinarea prelungirilor acestuia în operele di- imaginație artistică.
Folosirea generalizată a unui termen ale cărui reguli de aplicabilitate sunt mai mult sau mai puțin stabilite poate stârni anumite critici. Nu am reușit să găsesc, însă, nici un alt termen care să poată desemna mai bine domeniul pe care-1 am în vedere. Pot adăuga – recurgând la autoritatea lui A.N. Whitehead – că întregul efort filozofic rezidă în acele încercări de a construi noțiuni tot mai generalizate, pentru a căror denumire vocabularul existent nu e niciodată destul de bogat; în acest caz, dacă dorim să evităm formarea arbitrară de cuvinte, va trebui să folosim expresii care stau cât mai aproape de sfera proiectată și să le conferim un sens cât mai larg. în gândirea filozofică, se întâmplă cu precădere ca unele cuvinte moștenite să pară ineficiente, din cauza folosirii lor excesive, iar altele noi, construite în grabă, așa cum arată numeroase exemple, să se transforme rapid în bizarerii greu de suportat. în acest caz, este mai sigur să explorăm posibilitățile prezente în terminologia existentă, încercând numai să menținem atenția sporită față de conținutul strecurat involuntar în clasificarea lumii, pe care-1 poartă cu sine limbajul uzual. Orice efort de a dezvălui resursele ascunse ale limbii poate fi util.
Voi încerca să aplic conceptul generalizat de mit ca pe o plasă care depistează, în cultură, un trainic element component, datorită căruia creează, oarecum, un alt principiu de clasificare a fenomenelor, decât se acceptă adesea în filozofia culturii. După convingerea mea, granița reală dintre nivelul mitologic al culturii și nivelul ei tehnologic și științific se configurează altfel decât am putea judeca pe baza interpretărilor general-cunoscute, funcționale, ale creației mitologice umane. Acest altfel nu este, totuși, pur și simplu, rezultatul altui sens atribuit în mod arbitrar cuvântului mit. Dimpotrivă, acel sens apare schimbat, din convingerea mea că mitologiile religioase reprezintă o variantă sau o particularizare istorică a unui fenomen care poate fi definit printr-o caracteristică fundamentală, comunitatea funcțională esențială îmbinând aceste mitologii cu produse care apar – și în civilizația noastră – în toate formele de conviețuire umană: în activitățile intelectuale, în creația artistică, în limbaj, în conviețuirea bazată pe valori morale, în efortul însuși al tehnologiei, în viața sexuală, în cazul acesta, încerc să urmăresc prezența mitului în arii nemitice ale experienței și gândirii. Astfel, de pildă, nu cred că ar trebui să mă folosesc de opoziția dintre cele două blocuri eterogene care sunt știința și religia – și asta nu numai din cauză că fenomenele religioase funcționează ca instrumente în diferite sfere ale existenței colective, ci și pentru că legiti-mizarea surselor efortului științific beneficiază de activitatea conștiinței mitice. Din considerente similare, încerc să devin independent, în măsura posibilităților, în raport cu opoziții precum intelectul/intuiția, gândirea/afectivitatea etc.
Mai departe, voi încerca să surprind categoria construită astfel și în identitatea ei funcțională și genetică, raportând variantele ei diferențiate la o sursă comună, și anume la unele trăsături inextricabile ale structurii conștiinței și la relațiile acesteia cu lumea naturii. Am dorit să descriu caracterul unei necesități care naște interpretări mereu reluate ale lumii empirice ca loc al exilului sau ca treaptă de revenire la existența necondiționată.”