În numărul din 6 februarie al „Ziarului de duminică” prezentam primele patru volume din noua colecție a Editurii Litera, lansată spre sfârșitul anului trecut – Clasici moderni. Colecția adună laolaltă scriitori moderni ale căror opere au devenit deja repere clasice, dar și autori contemporani a căror valoare literară le prefigurează statutul de „clasici”. Cele mai importante, mai provocatoare, mai emoționante, mai revoluționare opere din ultimii 125 de ani – cărți care vor continua să fie citite de la o generație la alta. Primele volume au fost: Alice Munro – Prea multă fericire; Mihail Bulgakov – Maestrul și Margareta; Oscar Wilde – Portretul lui Dorian Grey; Elisabeth Strout – Olive Kitteridge.
Între timp au apărut și alte titluri de „clasici moderni”.
James Joyce – Portret al artistului la tinerețe. Traducere din limba engleză de Frida Papadache.
Un roman exemplar pentru modernismul european, un bildungsroman care ilustrează atât desprinderea treptată a eroului de constrângerile familiei, religiei și naționalismului irlandez, cât și parcursul său către individualizarea artistică. Capodopera autobiografică a fost publicată în volum în 1916, este o narațiune în cinci părți a vicisitudinilor și avatarurilor copilăriei și adolescenței lui Joyce la Dublin. Într-o Irlanda frământată de eterne tulburări și conflicte politice, într-o familie cu mulți copii, sărăcită, redusă la mizerie de un tată ușuratic și petrecăreț și de o mama habotnică, orbită de religiozitate. O copilărie marcată de rigorile drastice ale unor școli iezuite și o adolescență petrecută într-o societate sufocată de bigotism, de un tradiționalism deviat într-un misticism menit să înnegureze cu spaime transformările fiziologice și efuziunile sentimentale și senzoriale ale pubertății.
Franz Kafka – America. Traducere din germană de Pop Simion și Erika Voiculescu
Romanul cunoscut drept Omul dispărut a evoluat din povestirea Fochistul, publicată în 1919. Autorul a dat titluri numai la primele șase capitole (denumirea romanului îi aparține prietenului Max Brod). Textul este inspirat de experiența rudelor scriitorului emigrate în America (Kafka însuși nu a călătorit niciodată acolo) și, în ciuda tonului mai realist și cu mai mult umor decât în alte scrieri ale sale, păstrează tema tipic kafkiană a unui sistem intangibil și opresiv căruia protagonistul ajunge să i se supună din proprie inițiativă.