În cârciuma dintre ruine și balalaica este beată
În noaptea asta ies din mine, voi deveni altcineva
Și poate, totuși, voi afla de ce-ntr-o viață spulberată
Am fost, cândva, altă femeie care-și dorea să fie eu.
Doi ochi vrăjiți, din altă lume, celest, imperial, albastru
Mă strigă ireal, pe nume, îmi sunt și boltă și hotar
E poate un destin cu har care îmi mângâie dezastrul
Mi-e milă de acea femeie care-și dorea să fie eu.
Poate-i un sfânt care coboară cu mine-n cârciuma uitată
Poate definitiv e seară, peste ce n-am dorit să fiu
Acum chiar simt și parcă știu, o încordare de-altădată
Am fost, cândva, altă femeie care-și dorea să fie eu
S-a frânt coloana verticală a unui ev, în care plâng
Tăcerea asta milenară dă balalaica de pereți,
Nu te opri, așa înveți să sorbi lumina din adânc
Mi-e milă de acea femeie care-și dorea să fie eu.
Rămâne forța poeziei, învingătoare în prăpăd,
Rămâne lacrima trufiei, peste absența necesară
Și peste jale este vară, filmul îl știu, l-am scris, îl văd
Femeia veșnic amânată va obosi să fie eu.
Clara Mărgineanu s-a născut pe 4 iulie 1972, la București. A debutat cu poezie, în revista „Luceafărul”, în 1991 și cu volumul ,,Actul Întâi sau Cupa cu iluzii”, în 1995. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, din anul 2001. A publicat 10 volume de versuri și două cărți de publicistică, interviuri și reportaje literare.
Cea mai recentă carte apărută este „Blue Woman”, o antologie de versuri bilingvă, cu traducerea în engleză de Adrian G. Sahlean. Volumul a apărut în iulie 2015, la Editura ,,Global Art”, Boston, U.S.A.
Poemul de față este inclus în volumul ,,Sărutul femeii poem”, care va apărea în această toamnă, la 20 de ani de la debutul editorial al autoarei.
Fotografia autoarei de Emilia Nicolae