În cârciuma dintre ruine și balalaica este beată

În noaptea asta ies din mine, voi deveni altcineva

Și poate, totuși, voi afla de ce-ntr-o viață spulberată

Am fost, cândva, altă femeie care-și dorea să fie eu.

Doi ochi vrăjiți, din altă lume, celest, imperial, albastru

Mă strigă ireal, pe nume, îmi sunt și boltă și hotar

E poate un destin cu har care îmi mângâie dezastrul

Mi-e milă de acea femeie care-și dorea să fie eu.

Poate-i un sfânt care coboară cu mine-n cârciuma uitată

Poate definitiv e seară, peste ce n-am dorit să fiu

Acum chiar simt și parcă știu, o încordare de-altădată

Am fost, cândva, altă femeie care-și dorea să fie eu

S-a frânt coloana verticală a unui ev, în care plâng

Tăcerea asta milenară dă balalaica de pereți,

Nu te opri, așa înveți să sorbi lumina din adânc

Mi-e milă de acea femeie care-și dorea să fie eu.

Rămâne forța poeziei, învingătoare în prăpăd,

Rămâne lacrima trufiei, peste absența necesară

Și peste jale este vară, filmul îl știu, l-am scris, îl văd

Femeia veșnic amânată va obosi să fie eu.

Clara Mărgineanu s-a născut pe 4 iulie 1972, la București. A debutat cu poezie, în revista „Luceafărul”, în 1991 și cu volumul ,,Actul Întâi sau Cupa cu iluzii”, în 1995. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, din anul 2001. A publicat 10 volume de versuri și două cărți de publicistică, interviuri  și reportaje literare.

Cea mai recentă carte apărută este „Blue Woman”, o antologie de versuri bilingvă, cu traducerea în engleză de Adrian G. Sahlean. Volumul a apărut în iulie 2015, la Editura ,,Global Art”,  Boston, U.S.A.

Poemul de față este inclus în volumul ,,Sărutul femeii poem”, care va apărea în această toamnă, la 20 de ani de la debutul editorial al autoarei.

Fotografia autoarei de Emilia Nicolae