Premiul Nobel pentru literatură a declanșat chiar din ultima săptămână a lunii august o aventură palpitantă de pariuri și prognoze, de predicții și previziuni. În fruntea listei s-a aflat de la început Haruki Murakami (și acolo a rămas!), urmat de Mo Yan, după care au început oscilațiile, dar scriitorul chinez a rămas constant, între primii cinci.
În “serialul” apărut în ZD, am inițiat și eu un joc al predicțiilor, reiau ideile din al treilea episod: 1. premiul ar putea merge în Asia; 2. prima candidată este China; 3. prim favorit este Mo Yan. Ca mine au gândit foarte mulți, dovadă cota lui Mo Yan la pariuri. În fond, alegerea juriului suedez pică la vreme, ca un fruct copt. Pur și simplu, venise vremea lui Mo Yan să primească laurii!
Îmi amintesc că în 2000 premiul decernat unui autor chinez – Gao Xingjian, care trăiește în Franța, a generat multe semne ale mirării, fiind complet necunoscut. În China, dincolo de faptul că nu era agreat politic, s-a făcut haz, cu declarații că literatura contemporană a Chinei are cel puțin vreo 200 de scriitori mai valoroși. Dar, pentru noi, ceilalți, cititori din lumea întreagă, problema, cred, a fost alta: nu este un mare scriitor.
Traduceri în limbi de circulație nu l-au impus, n-au făcut din el țintă pentru editori, nici nu știu dacă a fost tradus în română. Merită făcut un exercițiu și puși alături câștigătorii premiului Nobel în anii ce încheie ultimele două decenii, 2000 și 2010. Suportă comparație cei doi laureați: Gao Xingjian și Mario Vargas Llosa?
Cu Mo Yan, lucrurile se petrec invers: este un autor uriaș, tradus în toată lumea, piratat în propria țară! Da, el suportă comparația nu doar cu Mario Vargas Llosa ca valoare literară, ci mai ales cu Gabriel García Márquez, fiind numit ba “Márquez al Chinei”, ba “Faulkner al Chinei”. Comparațiile în sine lămuresc lucrurile, dar li se adaugă alte asocieri, ce trec de cercul nobelizării, cu Franz Kafka sau François Rabelais.
Mo Yan face parte din specia autorilor hărăziți cu darul poveștii și imaginație debordantă. Biografia i-a șlefuit darurile – copilărie la țară, când unica distracție erau poveștile spuse de bătrâni lângă foc (a recunoscut că datorează bunicii sale istoriile extraordinare) și apoi experiențele trăite: respins de la școală, datorită familiei înstărite, munca la câmp, intrarea în armată, care-i asigură hrană și posibilitatea de a studia și a scrie.
Să nu ne lăsăm amăgiți: Mo Yan cunoaște foarte bine tradiția culturală a Chinei (despre care noi știm prea puțin în ignoranța noastră), aparține generației afirmate în anii 80, i-a citit pe marii scriitori ai modernismului. Și probabil i-a citit în codul propriu, căutându-și calea și formula unică. Pe care aș numi-o, inspirată de motivația juriului suedez, nu realism magic, ci realism halucinant.
După o primă operă întinsă – “Ridichea străvezie” (Toumingde hongluobo,1985), apare “Sorgul roșu” (Honggaoliang, 1987) ce-i aduce succesul, îl propulsează în lume, fiindcă ecranizarea semnată de Zhang Yimou câștigă în 1988 Ursul de aur la Festivalul de la Berlin. Am văzut în același an filmul, nu mai știu dacă am înregistrat numele autorului, dar am în memorie și azi imaginile cu drumul miresei și lanul de sorg.
Au urmat romanele cu titluri incitante: “Cântecele usturoiului din Paradis” (Tiantang suantai zhi ge, 1988), “Țara băuturii” (Jiu guo, 1993), “Sâni bogați și fese mari” (Fengfu feitun, 1995), “Patruzeci și una de bombe” (Sishiyi pao, 2003), “Obosit de viață, obosit de moarte” (Shengsi pilao, 2006). În limbile de circulație traducerile vin rapid, la doi, trei ani de la publicarea lor în China.
Ultimul roman – “Obosit de viață, obosit de moarte” (considerat de cunoscători capodopera autorului) a apărut în Suedia în primăvara acestui an, cu impact foarte puternic asupra publicului, poate și asupra juriului. Traducerile în franceză, în germană, în engleză au apărut începând cu 2009, iar în 2012 romanul a fost reeditat în format de buzunar. La fix!
În limba română, romanul urmează să fie lansat la Gaudeamus. Denisa Comănescu a mai plusat un laureat Nobel și un traducător extraordinar, Dinu Luca, pe măsura originalului, care a oferit în “Sorgul roșu” (Humanitas fiction, 2008) proba unei tălmăciri, o repet, ce sfidează superlativele. Să mi se îngăduie încă o predicție… tot previzibilă: “Obosit de viață, obosit de moarte” va fi revelația târgului de carte din noiembrie!