Potrivit unor surse oficiale, întâlnirea are loc la ambasada SUA, începând de la ora 11.

Tema discuțiilor o constituie situația politică actuală, potrivit unor surse oficiale.

Contactată de MEDIAFAX, Ambasada SUA de la București nu a făcut nicio precizare referitoare la programul ambasadorului.

Marți, la Palatul Cotroceni a avut loc procedura de predare-primire a mandatului între președintele suspendat și președintele interimar. Tot marți, Gitenstein a fost primit de către președintele interimar, Crin Antonescu.

Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marți, la Cotroceni, despre întâlnirea din cursul dimineții cu ambasadorul SUA la București, că Mark Gitenstein nu s-a speriat, precum alți oficiali europeni și a înțeles că nu este vorba despre o lovitură de stat în România.

Președintele intrimar nu a dorit să dea multe detalii privind discuțiile cu ambasadorul SUA la București, Mark Gitenstein, arătând că nu este vorba de ceva secret sau special, ci despre o întâlnire “într-un regim informal”.

Ulterior, ambasadorul Gitenstein a declarat că este inacceptabilă desfășurarea referendumului din 29 iulie după o legislație care nu este în concordanță cu Constituția, deoarece acest lucru ar provoca “intenționat o criză constituțională foarte periculoasă”.