Ambiguitatea UE si ambiguitarea realitatii de la Bucuresti

Raportul de tara pentru 2004 nu ofera PSD destula munitie incat sa-si ‘termine” adersarii doar facand din tema integrarii un cap de pod al campaniei electorale. Sunt lucruri pozitive consemnate de raport – sunt trecute la plusuri cresterea economica si dezinflatia. Dar sunt multe alte chestiuni tratate critic – fireste, limbajul diplomatic nu poate depasi o anumita ambiguitate, si de aceea, poate, seful guvernului Adrian Nastase considera ca vor fi si unii care sa gaseasca “cusururi de frumusete” acestui raport.
O anume ambiguitate a tonului raportului are un corespondent in chiar ambiguitatea in care se scalda Romania. Avem economie de piata functionala, dar favorizam diferitele companii, lucru care distorsioneaza concurenta. Luptam impotriva coruptiei, dar rezultatele nu se vad (sunt inca politicinei care se cred deasupra legii, afirma saptamana trecuta ambasadorul UE la Bucuresti, Jonathan Scheele). Am adopat legi pentru reforma justitiei si a administratiei, dar functionarii publici raman, parca pururi, aceeasi “birocrati apartizi”, nascuti doar pentru a face viata amara oricarui petent.
Ce avea daca facem socotea? O mare zona gri care pluteste peste Romania. Nu stim daca sunt zorile care vin, sau este intunericul care ne cuprinde incet. Nimeni nu ne poate ura bun venit in dimineata europeana. Pare ca raportul inseamna chiar mai putin decat s-a asteptat adinistratia de la Bucuresti. Acestea sperau ca executivul european sa recomande sefilor de state si de guverne, care se vor intruni la Bruxelles in decembrie, inchiderea negocierilor de aderare in acest an. N-a fost sa fie! Nu se va sti, asadar, pana dupa alegerile generale (Consiliul se intruneste pe 17 decembrie), daca vom incheia negocierile in acest an. Pare ca intentionat raportul trateaza ambiguu aceste date, tocmai pentru a nu oferi munitie electorala uneia dintre parti.
Exista, in schimb, in raport, o nota pozitiva – reconfirmarea intentiei UE de a primi Romania in 2007. Dar nici aici nu este nimic batut in cuie. Tehnic exista oricand posibilitatea blocarii procesului, prin instituirea clauzei de salvgardare. Este  o masura care nu s-a aplicat tarilor din primul val. S-a spus de la Bruxelles ca, intre decizia de aderare si aderarea efectiva timpul a fost scurt, in cazul primilor 10. In cazul Romaniei si a Bulgariei ar fi vorba de ani. Si acesta e un raspuns diplomatic pentru ca, daca asa stau lucrurile, inseamna ca UE si-a asumat un mare risc (chiar si pentru un timp scurt) anume de a primi in randurile sale o tara, din primul val, care se putea abate de la promisiunile facute in timpul negocierilor. Altfel spus, daca un membru din plutonul celor 10 devia de la curs, ajungea, in orice directie ar fi pornit, tot in UE. Nu va fi cazul Romaniei. In fapt, instituirea clauzei de salvgardare, arata intre altele neincrederea cu care UE priveste inca spre Romania (desgur si spre Bulgaria). Comisia Europeana s-a prins ca cu administratia de la Bucuresti nu se poate discuta decat sub presiune.
Masura seriozitatii este data de urmarea ad-litteram a promisiunilor facute. Si este serios si responsabili sa-si asumi eventualele intarzieri sau esecuri. Ce avea cand ajungem aici? O surprinzatoare usuratate cu care sunt tratate lucrurile. Un comunicat al PSD face (ca intotdeauna)  responsabil pentru criticile din raportul de tara “guvernarea liberalo-democrata din 1997-2000”. Dar justificarile social-democratilor se pot intoarce impotriva lor. S-ar putea spune forte bine ca PSD n-a reusit sa corijeze mai nimic din greselile guvernarii trecute, daa acesta au fost. Acordarea statutului de economie de piata ar fi asadar un cadou si nu reflectarea unei realitati. iulian.anghel@zf.ro