Adevărata poezie e muzică, iar muzica bună e o artă a geometriei. Condiția artei, fără doar și poate, este legată de emoție, dar și de inteligență și atractivitate. Frumusețea durează datorită profunzimii, dar și capacității ei de seducție. Deci arta magică știe să îmbine experimentul cu comercialul.
Este cam ceea ce reușește Margento în volumul Nomadosofia: poem graf (Nomadosophy: A Graf Poem) – Casa de editură Max Blecher, 2012. Modest și coral, de data aceasta, Chris Tănăsescu își domină narcisismul artistic pentru a compune o simfonie a altoirii, a grafului, dar nu singur, ci împreună cu o sumedenie de poeți și muzicieni de oriunde și de oricând. Traducerile sunt piedestalul acestei arte, mai ales cele intersemiotice, când muzica ritmează poezia, care și ea, la rându-i, devine imagistică.
Nomadosofia este înțelepciunea picarescă, de-a-ncălarelea pe mapamond, punctul de plecare fiind brambureala balcanică. Europa. Epitalam țigănesc pleacă exact din Brăila și face turul continentului. Volumul este bilingv și conține piese de-ale lui Chris Tănăsescu, la care se adaugă altele ale diverșilor amici poeți ori extrase din hiturile unor muzicieni de forță, nu de gloată.
A scrie despre Nomadosofia înseamnă automat să împletești și puțină traductologie. Uvertura: Țigan alfabet, cânt acordeon Roma este în engleză Overture: Me Gnorant Gypsy Play Accordion Rome. Poeziile ar trebui văzute în performance-ul lui Tănăsescu pentru a putea fi percepute ca spectacol românesc: „Păi am plecat de la Brăila/și-acu’, dumnezeu cu mila//cânt și io pă la metrău/și-mi cresc copilașu meu”. Ultimul distih prinde o nuanță idiomatică în engleză; „here I play stuff in the subway/t’ make some dough and feed my kiddies”.
Margento este o trupă de muzică experimentală, dar denumirea a fost deschisă pentru a-i include pe toți cei care trăiesc în spiritul Margento, adică libertate, cultură fără fasoane, experiment și vitalitate intelectuală, din nou fără ipocrizii și aserviri. Chris și Raluca Tănăsescu au tot bătut mapamondul, iar acum practică traducerile literare fix în Canada. De aici și magistrala stăpânire a limbii engleze. În I. Frankfurt, toamna (partitură de elegie cu sertare și cataloage) „terasele-s calde ca para” este interpretat ca „the outdoor pubs are cool as flame”, o transpoziție ce sfidează imposibilitatea traducerii complete. Romanțele sunt desentimentalizate, fără a-și pierde ceva din farmec: „ah, vine toamna, m-am îndrăgostit/ah, vine toamna, să-mi dai un sărut/și vreau și bani de-o bere/și-un prezervativ”. Dacă ar fi doar atât, am avea poezie inspirată, cel mult. Inspirația este combinată însă cu erudiție ce are sămânță de scandal: „Știri locale: Matthias Göritz, poet și filosof, a descoperit în arhivele Vaticanului reprezentări de scene homoerotice între Faust și Mefistofel (reprezentat ca țigan), cei doi îmbrățișați fiind în ceruri sferice asemenea androginului platonic, dar flenduri”.
Incorectitudinea politică nu se încrâncenează, ci flașnetează toate clișeele și personajele inutil respectate: „Stăm tolăniți ca belferii-n cafeneaua/stairway to heaven la un ceai fierbinte, A…/proape gratis: mamă, câte cărți,/dar cine o să le citească? Obama!”
Mișcarea pe orizontală nu decade niciodată în turism. Călătoria este o necesitate, nu o plăcere cu rol terapeutic, iar fibra românească este inaltoibilă cu alte soiuri: „Mai mișc din mâini și din picioare, uneori,/dar sexul, ca un ac strâmb de busolă,/arată tot spre România”. Ironia demitizatoare este întemeiată pe solide cunoștințe istorice și etimologice: „Tatăl lui Joszef/Attila era puțin/român: complet maghiar” (IV. București – budapest. Nicăieri mai acasă – traducere de Martin Woodside). Bine a zis cine a spus că devii mai universal cu cât ești mai local.
Nomadosofia mai este și o călătorie în timp, precum și un manual de poezie cu exemplificări de peste tot și din toate epocile. Completa acoperire a axelor sintagmatică și paradigmatică este posibilă și prin mixarea registrelor poetice și prozodice cele mai diverse. Efectul este polifonic, ca la Bahtin, deși parcă mai aproape de Bach:
„Trai neneacă, hop și hopa,
viață dulce-n europa!
Da’ mă gândesc cu dor la mama nu ne-o da liber șî obama?
S-o duc mâncați-aș la bodega muilie-n ruj de la las veghea
Ajunsă în adâncii etății să prinză statua libertății”
Traducerea este construită cu tehnici oblice, din nou: „Trai neneacă, hop și hopa”, este redat „One-two, dance, you dudes on dope!”, iar „muilie-n ruj de la las veghea” devine „named wanky bangy in lost vegas”. Localizarea și transpozițiile tind să mențină inventivitatea literară, dar și ritmul, rima, precum și aliterațiile. Lucru deloc facil dată fiind dispoziția ludică și experimentalistă a poetului.
Din Europa se migrează simili-barbian în Asia. Nunți pentru ritmurile planetare. Prin Asia se înțelege rememorarea atrocităților mongoloide prin care a trecut istoria noastră din secolul trecut. Patriot cosmopolit, poetul face ce face și e în stare să cânte despre închisorile comuniste pe ritmurile lui Randall Jarrell: „Din micul Paris, ca din vis, m-am trezit la gherlă/în burta goală, celulă a enigmei: mâine.-/cât voi trăi, cât miracol încape-ntr-o hartă/stigmă de sânge și rahat pe zid…/Au băgat un furtun, totuși, când m-au dat la câine” (EURO-POARTA MARGENTO. Iad flămând-România, 1948). Nu poate intra în Europa cine nu ia cunoștință de durerile pe care bătrânul continent și le-a provocat sieși ori altora. De aceea Margento propune mai multe porți de pătrundere în Europa: Amero-poarta, Afro-Poarta și Austro-Poarta.
Și tot din segmentul dedicat pătrunderilor face parte și ciclul Uverturi. Aici se fac Riffuri cu Elizabeth Bishop și se dau ture cu motocicleta prin Saigon. Vietnamul este un punct nodal al cărții. În viziunea lui Ly Doi din poezia Drept cine mă luați? Aici „toate femeile și-au pierdut frumusețea/și nu mai există bărbat arătos/iar creierii le-au fost aplatizați și neteziți și dați cu detergent”. Poezia primește conotații politice, anarhiste: „locul acesta e-o ambuscadă pentru poezie/dușman nemilos al vieții și viperă veninoasă pentru omenire”. Dictatura își bate joc de inocență, venerație și imaginație: „copiii ne-au fost atacați, violați și-abuzați/mormintele strămoșilor răscolite/poezia folosită ca hârtie la budă”. La traducerea acestui text au contribuit, pe lângă Chris Tănăsescu, și Jack J. Huynh și Nguyen Tien Van. Cât timp a predat la Universitatea din Vietnam poetul român nu s-a zăvorât în turnul de fildeș: a coborât în stradă și a făcut strigare poeților vietnamezi. În carte este reprodus și un e-mail de la Alec Schahner în care sunt explicate anumite cuvinte din poezia lui Ly Doi. Această subtilă cunoaștere a realității vietnameze a permis compunerea unei Suite Saigoneze. Un fragment din aceasta, Mori și mănânci, începe „istoricist”: „În foametea de după războiul cu americanii/oamenii au desfundat trotuarele și-au început/să planteze acolo orez”. Corala asiatică include și alți poeți vietnamezi, chinezi, un polonez, dar și pe Emily Dickinson.
Maxima artă provine din echitabila dezvoltare a fondului și a formei. Poeticitatea nouă se sprijină pe cea mai veche. În Margento solo (un templu de trecere prin Camogia, partea I) există un cânt [te mai adulmec oare…] ce dezvăluie exact cum fermentează miracolul. Ingambamentul stimulează umorul aliterației: „De-așa obiceiuri de beci//ni se luase, dar ne-am con/format odată cu prost//ituatele tatuate/nederanjând și nevrând//să fie deranjate în afara/programului, la o iarbă”. Echivalarea în engleză este dinamică și nu ratează nimic: „Such cellar mores//got us all sick and tired but we com/plied together with the pros//tit-hoots and their tattoos/not bothering anyone not wanting//to be bothered when after/hours, enjoying the pot”.
Să ne mai mirăm că un poet de asemenea calibru colaborează cu marii poeți ai lumii, în timp ce la noi cu greu are loc pe podiumuri?